Acasă Eveniment Arad: Accident soldat cu şase răniţi, unul fiind preluat cu elicopter SMURD

Arad: Accident soldat cu şase răniţi, unul fiind preluat cu elicopter SMURD

DISTRIBUIȚI

Şase persoane au fost rănite pe o şosea din judeţul Arad, duminică după-amiază, după ce două autoturisme care circulau din sensuri opuse s-au ciocnit frontal, o femeie fiind preluată de medici sosiţi cu un elicopter SMURD. 

Accidentul a avut loc pe un drum judeţean din Arad, între localităţile Horea şi Şiria, unde o femeie a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea şi a intrat pe contrasens, izbindu-se de un alt autoturism. În urma impactului, şase persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite grav, una fiind preluată de un elicopter SMURD care a aterizat pe şosea. Pacienta a fost transportată în stare gravă, în comă de gradul III-IV la Spitalul judeţean Timiş. Celelalte cinci victime, două femei şi trei bărbaţi, au fost transportate la Spitalul judeţean Arad pentru a primi îngrijiri medicale, având fracturi şi traumatisme interne. Potrivit poliţiştilor care au făcut cercetări la faţa locului, şoferiţa care a ajuns pe contrasens are 20 de ani şi a declarat că a încercat să evite o groapă din carosabil. Aceasta va fi cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă. Tronsonul de şosea pe care a avut loc accidentul este afectat de traficul greu, în zonă existând mai multe balastiere, astfel că asfaltul are multe denivelări şi gropi.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii