Acasă Cultura Aradul şi Timişoara, pe harta Turneului Naţional Stradivarius 2012

Aradul şi Timişoara, pe harta Turneului Naţional Stradivarius 2012

DISTRIBUIȚI

Violonistul Alexandru Tomescu, la Arad şi Timişoara, pe 13 şi 14 mai

Celebrul violonist român Alexandru Tomescu porneşte, alături de vioara sa Stradivarius Elder-Voicu, pentru a cincea oară în Turneul Naţional Stradivarius. Ediţia din 2011 a turnelului a adus toate cele 24 de „Capricii” de Niccolò Paganini, cântate fără pauză, în 15 oraşe din ţară. Capriciile audio au fost însoţite de tot atâtea capricii video, generând primul proiect multimedia din zona muzicii clasice româneşti. Turneul Naţional Stradivarius 2012 vine cu o altă premieră în România: muzică şi teatru non-verbal, sub titulatura „Stradivarius – Obsesii”.

„Reţeta este, de fapt, simplă. Am ales o muzică incredibil de frumoasă – Sonatele pentru vioară solo, de Eugène Ysaÿe – le-am transpus prin sufletul miraculos şi mâinile pline de magie ale violonistului Alexandru Tomescu şi apoi am dat grai gestului şi mişcării prin gândurile şi talentul actorilor Ana Pepine şi Paul Cimpoieru”, menţionează organizatorii turneului.

Itinerariul violonistului Alexandru Tomescu alături de celebra vioară Stradivarius Elder-Voicu cuprinde anul acesta 16 oraşe: Braşov – 7 mai, Târgu Mureş – 8 mai, Cluj-Napoca – 10 mai, Oradea – 11 mai, Arad – 13 mai, Timişoara – 14 mai, Craiova – 16 mai, Ploieşti – 17 mai, Galaţi – 19 mai, Tulcea – 20 mai, Constanţa – 22 mai, Focşani – 23 mai, Bacău – 24 mai, Iaşi – 26 mai, Botoşani – 27 mai şi Bucureşti – 29 mai.

La Arad, concertul susţinut de Alexandru Tomescu va avea loc pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, duminică, 13 mai, de la ora 19.00. A doua zi, luni, 14 mai, tot de la ora 19.00, violonistul se va afla în faţa publicului timişorean, pe scena Sălii Capitol.

Bilete se pot găsi în reţeaua vreaubilet.ro şi la casieriile instituţiilor care vor găzdui spectacolul. Producătorul turneului este Quartz Media Production, organizator este Asociaţia Maria Domina, iar co-producători TVR Cultural şi Radio România.

Proiectul „Stradivarius-Elder-Voicu: 2008-2012” a inclus, anual, un turneu naţional şi editarea unui CD, la care se adaugă şi realizarea unui documentar despre istoria viorii Stradivarius-Elder-Voicu.

Vioara Stradivarius Elder Voicu, din 1702, instrument de o inestimabilă valoare, ce face parte din Patrimoniul Naţional al României,. a intrat în posesia lui Alexandru Tomescu pe 23 noiembrie 2007, fiind câştigată la un concurs organizat în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” de Ministerul Culturii.

Născut în 1976, Alexandru Tomescu este solist concertist al Orchestrei Naţionale Radio din Bucureşti. Tânărul violonist are o intensă activitate muzicală la nivel naţional, concertând pe scenele tuturor filarmonicilor din ţară. În calitatea sa de preşedinte al fundaţiei culturale „Remember Enescu”, Alexandru Tomescu este implicat în numeroase proiecte muzicale, în special organizarea concursului internaţional de vioară „Remember Enescu”. Palmaresul lui Alexandru Tomescu numără peste 100 de premii naţionale şi zeci de distincţii internaţionale.

Comentarii

comentarii