Acasă Cultura Ariști pentru Artiști ajunge la Timișoara. Spectacol caritabil, miercuri, la Teatrul Maghiar

Ariști pentru Artiști ajunge la Timișoara. Spectacol caritabil, miercuri, la Teatrul Maghiar

DISTRIBUIȚI

Spectacolul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara, „La comun” în regia lui Radu-Alexandru Nica, se va juca în 20 martie în cadrul campaniei naționale Artiști pentru Artiști, inițiată de UNITER pentru a optsprezecea ediție, dedicată sprijinirii artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă.

Și în anul acesta, câteva zeci de instituții teatrale din București și din țară au programat spectacole pe tot parcursul lunii martie și aprilie, încasările din vânzarea de bilete urmând a fi direcționate către Fondul de Solidaritate Teatrala: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenția Piața Amzei. Pe site-ul www.uniter.ro puteți vedea mesajele video ale ambasadorilor și regăsiți lista completă a reprezentațiilor care se vor juca sub semnul Campaniei. Fiecare bilet cumpărat înseamnă nu doar un semn de reverență pentru munca actorilor, ci și un ajutor concret, mai ales pentru artiștii ajunși la vârsta a treia, fără familie sau alt sprijin.

„La comun” se va juca în 20 martie la Sala Mare, cu traducere în română la cască. Biletele se pot lua la teatru între 10-13 și 16-19, sau online pe www.biletmaster.ro, și costă 24/12 lei. Rezervări la: ticket@tm-t.ro, 0752111803. Acțiunea urmărește o comunitate hippie care trăiește în anii 1970 în casa lui Erik și Anna. Ei se gospodăresc împreună, cu drepturi și obligații egale, punându-și la încercare limitele egoismului personal. Comunitatea este pusă la încercare atunci când Erik se îndrăgostește de altă femeie. Regia spectacolului „La comun” îi aparține lui Radu-Alexandru Nica, iar scenografia ce abundă în elemente retro a fost concepută de Ioana Smara Popescu. Traducerea în limba română va fi la cască, iar durata spectacolului este de 100 minute –a explicat Vesna Roșca, purtător de cuvânt la Teatrul Maghiar Timișoara.

Alătură-te Campaniei ARTIȘTII PENTRU ARTIȘTI, cumpără bilete, bucură-te de teatru şi fă o faptă! –îndeamnă Teatrul Maghiar Timișoara.

Comentarii

comentarii