Acasă National ARMISTIŢIU în Ucraina: Putin şi Poroşenko au ajuns la un acord

ARMISTIŢIU în Ucraina: Putin şi Poroşenko au ajuns la un acord

DISTRIBUIȚI

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, şi omologul său rus, Vladimir Putin, au ajuns la un acord privind un armistiţiu permanent în estul separatist al Ucrainei, a anunţat miercuri preşedinţia ucraineană, în urma unei conversaţii telefonice între cei doi lideri.

“Preşedintele ucrainean a discutat cu preşedintele rus despre un armistiţiu total (…). Ei au ajuns la un acord privind un armistiţiu în Donbas”, bazin minier din estul Ucrainei care cuprinde regiunile Doneţk şi Lugansk, marcate de confruntări violente, potrivit unui comunicat al preşedinţiei de la Kiev.
Anterior, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunţat că Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au discutat la telefon despre modalităţile de ieşire din criză în Ucraina.
În cursul acestei convorbiri telefonice, cei doi preşedinţi au discutat “despre criza militară şi umanitară din Ucraina. Liderii au schimbat opinii despre prioritatea acordată încetării vărsării de sânge în sud-estul ţării”, a anunţat Peskov, citat de agenţiile de presă ruseşti.
“Punctele de vedere ale celor doi preşedinţi privind mijloacele de ieşire din această criză gravă corespund în mare parte”, a afirmat el.

Comentarii

comentarii