Acasă Cultura Art Encounters și CCC lansează înscrierile pentru Școala Curatorială de Toamnă la...

Art Encounters și CCC lansează înscrierile pentru Școala Curatorială de Toamnă la Cluj și Timișoara

DISTRIBUIȚI

Centrul Cultural Clujean (CCC), prin programul ECCA – Centrul European de Artă Contemporană, împreună cu Fundația Art Encounters Timișoara, lansează înscrierile pentru cea de-a treia ediție a Școlii Curatoriale de Toamnă, la Cluj și Timișoara, între 31 octombrie și 7 noiembrie 2021.

Parteneriatul dezvoltat în ultimii trei ani de cele două organizații dedicate artei contemporane propune un model colaborativ care să consolideze o rețea profesională activă în sfera culturii contemporane din Cluj și Timișoara.

Organizată sub forma unui seminar condus de Hajnalka Somogyi, Școala Curatorială de Toamnă va oferi tinerilor curatori acces la o platformă internațională dedicată dialogului, schimbului de cunoștințe și învățării. Pe parcursul celor opt zile, perioadă care va culmina cu weekend-ul de închidere a Bienalei Art Encounters 2021, participanții vor avea contact direct cu scena artistică a celor două orașe. Aceștia vor participa la activități și conversații cu artiști internaționali și curatori pe tema Autoorganizării ca formă proactivă de critică instituțională.

Invitații speciali ai Școlii Curatoriale de Toamnă sunt: Matthias Einhoff (DE), Mihnea Mircan (RO/AU), Adrian Notz (CH), Kasia Redzisz (PL/UK), Anne Szefer Karlsen (NO).

Pot participa tinerii din zona curatoriatului și a criticii de artă, cu o experiență în domeniu de minimum 3 ani. Școala Curatorială de Toamnă este gratuită și deschisă candidaților internaționali. Cursurile se vor desfășura în limba engleză. Este necesară disponibilitatea participanților pe întreaga durată a școlii. Termen de înscriere 14 septembrie 2021. Participanții selectați vor fi anunțați pe 20 septembrie 2021.Doritorii se pot înscrie pe site-ul ECCA, accesând următorul link: www.ecca.ro/the-autumn-school-of-curating-3rd-edition/

 

 

Comentarii

comentarii