Acasă Actualitate Artistul Ștefan Popa Popa`S, în vizorul… progresiștilor

Artistul Ștefan Popa Popa`S, în vizorul… progresiștilor

DISTRIBUIȚI

Un artist este mereu un nonconvențional. Un artist nu este și nici nu trebuie să fie asemenea unui cetățean ”cuminte”, care nu se revoltă, nu se opune, care tace. Ștefan Popa Popa`S este vocal. Are argumente. Casa superbă în care locuiește alături de familia sa este oaza sa de creativitate. Acolo este atelierul, Academia Popa`S, toate activitățile sale de artist vizual, toată viața sa spirituală se regăsește acolo. Ce face el, în anumite momente? Se revoltă, cu argumentul legilor în vigoare, împotriva stresului fonic, împotriva acelor activități ce depășesc limitele legale ale decibelilor, adică, pentru activități pe terase, scene în aer liber, maximum 50 decibeli. Și dacă s-a revoltat pentru că a fost gălăgie insuportabilă, și dacă a chemat Poliția Locală, și dacă cei ce au produs decibelii erau dintre ”prietenii primarului Fritz”, atunci a început atacul odios împotriva lui Popa`S. Cum? Cu ce? Cu bolovanii vocabularului agresiv, dar și pentru asta există legislație. Vulgaritate, agresivitate, manipulări, mesaje mincinoase despre artistul inconfundabil, atacuri la persoană, bădărănii. Pentru ce? Pentru a-l jigni? Pentru a-l umili?

Nu cred că mai există o țară în care valorile reale să fie atacate în maniera aceasta suburbană. Valorile nu sunt respectate, dar se construiesc false valori din spumele de la gurile celor care aruncă mizerii verbale.

Ștefan Popa Popa`S nu poate intimidat, desigur, dar Timișoara, Capitala Europeană a Culturii, cum se simte când artiștii săi sunt blamați cu cinism de tip ”progresist”?

Comentarii

comentarii