Într-o lume tumultuoasă, care păşeşte mult prea brutal în vieţile noastre, poezia nu poate decât să ne mângâie clipele. Un astfel de moment este marcat de recenta lansare a volumului „Aş vrea să fiu iarăşi mesteacăn” al poetului albaiulean Radu Matei Todoran, în Cetatea Marii Uniri.
Un titlu cât un poem sau chiar cât o carte. Așa aș putea gândi/scrie despre „Aș vrea să fiu iarăși mesteacăn”, cea de-a doua carte de poezii aparținând lui Radu Matei Todoran. Dincolo de titlu și dincolo de pagina de titlu și de argument, de ce și pentru ce nostalgia pentru viața de mesteacăn, poetul descoperă valențe și noi sensuri pentru „viața vegetală” relativ statică dar contemplativă și cumulativă în experiențe proprii sau petrecute în preajmă. Animale și păsări, gâze, ierburi, fructe de pădure, frunzișuri, vântul – toate acestea cutreieră volumul. Este un adevărat univers fabulos al preajmei în care până și visul, căzut pe urma unei ipotetice Ea, se transformă în iubire cu miros de floare.
Dorința fierbinte de a fi din nou mesteacăn se contrapune dorinței fierbinte a mesteacănului de a deveni om. Este un alt fel de devenire a Luceafărului lui Eminescu, chiar sub riscul normal de a ajunge în pământ. Este o curgere rotundă, ca într-un ciclu ordonat în care omul și natura sunt totuna, dar seprat și apoi împreună
Cu veleități de scriitor încă din studenția timișoreană , specialistul într-un domeniu arid și autor a opt volume științifice, Radu Matei Todoran se încumetă să penduleze cu succes între poezia în dulce stil clasic și poezia modernă, fără a face concesii. Consider că vocea lui face notă discordantă în raport cu disturbările poeziei actuale, aparent sociale dar îndreptată mai mult spre comercial, cu supermodernismul de paradă, și demonstrează că poezia trebuie să rămână poezie și să nu transmită doar idei ci și fioruri. Cred că această corabie nouă lansată la apă va aduce și alte și alte corăbii lirice. Vânt la pupa!
Constantin Mărăscu
