Acasă Eveniment Asfalt nou spre Muntele Mic

Asfalt nou spre Muntele Mic

DISTRIBUIȚI

Ionesie Gheorghioni, președintele interimar al Consiliului Județean Caraș-Severin, însoțit de Ianăș Roșeți, directorul Direcției de Administrare a Patrimoniului Public și Privat a Consiliului, a făcut, joi, o vizită în zona Zervești, comuna Turnu Ruieni, pentru a inspecta lucrările de asfaltare a drumului spre Muntele Mic. Licitația pentru acest tronson a avut loc la finele anului 2009, iar în 2010 au început lucrările de reabilitare. Termenul de finalizare este prevăzut pentru finele anului 2012, însă terminarea lucrării depinde de fondurile alocate de la Ministerul Dezvoltării, de la care nu a sosit încă decât jumătate din sumă. ”Noi, toată echipa de la consiliul județean, ne străduim și în această perioadă de interimat să continuăm activitatea bună a instituției noastre, a declarat Ionesie Gheorghioni, la Zervești. În același timp, vreau să demontez și unele afirmații că în această perioadă nimeni nu se mai gândește la cetățeanul județului, ci toată lumea se ocupă de liste. Iată, dovedim cu argumente concrete, că ne interesează întregul spectru al vieții sociale din Caraș-Severn. De altfel, un loc important pe termen scurt și mediu a consiliului județean a stat și stă infrastructura rutieră a județului. Drept pentru care un segment de drum din traseul Caransebeș – Telescaun reușim să îl facem să arate european. E, deocamdată, un segment, pentru că abia la această oră reușim să primim jumătate din suma pentru întregul proiect. Din cele 200 de miliarde de lei vechi licitați am primit până la această oră 106 miliarde. Ne mai lipsesc 104 miliarde pentru a putea vorbi de acest drum finalizat. Mai avem, de aceea, anumite tronsoane unde lucrurile nu s-au rezolvat, dar în momentul în care bugetul va fi, sperăm, rectificat pozitiv, să mai fie alocate sume pe cele trei drumuri: Caransebeș – Telescaun, Reșița  – Grădinari și Reșița – Văliug. Săptămâna viitoare vom mai putea arăta lucrări în conformitate cu sumele alocate”. În plus, a afirmat Gheorghioni, se mai intervine și la celelalte drumuri județene, pentru a se putea îndepărta efectele iernii care a trecut, pentru a drena terenul și a elimina gropile. La această oră se lucrează și la drumul spre Semenic și se speră că până la finele timpului frumos să fie realizată și acolo asfaltarea. ”Pe Drumul județean 608 A, Caransebeș – Telescaun se poate circula, în acest moment, în condiții normale, a spus și Ianăș Roșeți. Tronsonul de care vorbim azi, în zona Zervești, e în lungime de 3,1 kilometri, s-a executat ultimul strat de asfalt și acum urmează să fie realizate rigolele. În plus, spre Telescaun s-au realizat lucrări de decolmatare a podețelor și a șanțurilor. Urmează ca, în funcție de fonduri, să terminăm această lucrare foarte importantă pentru tot Banatul”.

 

Comentarii

comentarii