Acasă Actualitate Asfaltarea în Solaris IV – Dudeştii Noi

Asfaltarea în Solaris IV – Dudeştii Noi

DISTRIBUIȚI

Asfaltarea în zona Solaris IV din comuna Dudeştii Noi a intrat în dificultate din cauza firmei care se ocupă de această lucrare.

“Pe bună dreptate, oamenii care locuiesc aici au aşteptat cu nerăbdare să înceapă lucrările de asfaltare în zona Calea Sînandreiului – pădurice. Firma care a câştigat lucrările de asfaltare a intrat în insolvenţă, drept urmare şantierul s-a oprit. Am sperat că vom reuşi, totuşi, să asfaltăm cu această firmă, însă aceasta nu are capacitatea financiară pentru acest lucru. Pentru ce s-a făcut până acum, având în vedere şi timpul care a trecut, vom cere o expertiză tehnică, pentru a vedea cât din lucrare mai corespunde cerinţelor. Din păcate, va trebuie

să scoatem din nou lucrarea la licitaţie. Partea bună este că sau făcut demersurile la Ministerul Dezvoltării şi am reuşit să prelungim perioada de execuţie şi să menţinem întreaga sumă pe care am stabilit-o iniţial. Aşadar, bani sunt, dar perioada de licitaţii, contestaţii şi aşa mai departe va fi una lungă şi nu ştiu dacă vom reuşit să încheiem aceste proceduri în anul 2022”, spune primarul Ion Goşa.

Comentarii

comentarii