Acasă Eveniment Asistaţii Complexului „Sf. Nicolae” din Lugoj au sărbătorit Ziua Femeii

Asistaţii Complexului „Sf. Nicolae” din Lugoj au sărbătorit Ziua Femeii

DISTRIBUIȚI

Ziua Femeii a fost sărbătorită şi de către asistaţii Complexului de Servicii pentru Persoane Vârstnice „Sf. Nicolae” din Lugoj, care au pus în scenă un spectacol de muzică şi poezie. Manifestarea, orchestrată de Ileana Ardelean şi Adriana Hornyak, a fost organizată cu sprijinul Direcţiei de Asistenţă Social Comunitară Lugoj. La spectacolul prezentat de asistaţii complexului au participat şi reprezentanţii administraţiei lugojene, în frunte cu primarul Francisc Boldea şi viceprimarul Ioan Ambruş. Alături de aceştia a fost prezent şi deputatul Sorin Stragea, precum şi consilierii municipali Nicu Bădina şi Ioan Barboni. Aceştia le-au urat doamnelor „La mulţi ani!” şi le-au oferit câte o floare. În cadrul manifestării, au fost sărbătoriţi şi trei dintre beneficiarii complexului – Irina Bervanger (82 de ani), Nicolae Niculiţ (70 de ani) şi Pavel Varcalin (84 de ani), care şi-au aniversat, chiar în 8 martie, ziua de naştere.

 

Comentarii

comentarii