Acasă Actualitate Asociaţia Grupul pentru Reformă Universitară vrea proceduri de prevenire a plagiatului

Asociaţia Grupul pentru Reformă Universitară vrea proceduri de prevenire a plagiatului

DISTRIBUIȚI

prof. univ. dr dorin isocPlagiatul înseamnă furt – o faptă antisocială şi imorală pusă la index de către universitari

În 25 februarie 2013, Asociaţia Grupului pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR) a solicitat ministrului Educaţiei instituirea unei proceduri de prevenire a plagiatului şi a faptelor de încălcare a integrităţii academice pentru lucrările reglementate (lucrări de licenţă, de disertaţie, referate şi teze de doctorat sau teze de abilitare).

Pentru lucrările reglementate se propun: crearea unei arhive naţionale unice, verificarea autenticităţii, eliberarea certificatului de autenticitate, mod de verificare unitar. Pentru plagiat şi încălcările de integritate academică se propun pentru persoana solicitantă vinovată eliminarea din concurs sau din procedura de atribuire a diplomei de absolvire, restricţionarea la trei ani a dreptului de reluare a concursului sau susţinerii lucrării de absolvire.

Iniţiativa de reglementare intitulată „Procedura de prevenire a plagiatului şi faptelor de încălcare a integrităţii academice în realizarea lucrărilor reglementate” aparţine prof. univ. dr. ing. Dorin Isoc. „Prezenta procedură reprezintă o iniţiativă a societăţii civile în materia cadrului instituţional al Ministerului Educaţiei Naţionale. Iniţiativa se referă la o procedură menită să prevină plagiatul şi faptele de încălcare a integrităţii academice în toate cazurile în care există o solicitare individual pentru un drept legal care presupune depunerea unei lucrări reglementate prin care să se dovedească o competenţă profesională”, se arată în expunerea de motive.

Prof. Isoc susţne că prin lucrare reglementată se va înţelege o lucrare scrisă care a fost realizată ca lucrare de licenţă, lucrare de disertaţie, teză de doctorat şi referatele de doctorat stabilite potrivit procedurii oficiale de pregătire, teza de abilitare.

România nu a avut niciodată o procedură completă şi operaţională menită să prevină plagiatul şi faptele de încălcare a integrităţii academice. Palidele iniţiative care au urmat unor dezvăluiri de plagiat în presă în ultimii ani au arătat că de fapt instituţiile universitare nu doresc eradicarea plagiatului, iar măsurile luate au un caracter pur decorativ.

O altă serie de iniţiative au fost reprezentate de reacţia societăţii civile, cum ar fi site-ul www.plagiate.ro al Asociaţiei GRAUR din Cluj-Napoca, lansat în februarie 2012. Experienţa altor ţări şi doctrina în domeniu dovedeşte că există două modalităţi de acţiune pentru asigurarea integrităţii academice în realizarea lucrărilor reglementate şi anume: a) identificarea plagiatului sau faptelor de încălcare a integrităţii academice în momentul depunerii unei lucrări scrise, identificare cu caracter vădit de prevenire şi b) identificarea plagiatului sau faptelor de încălcare a integrităţii academice accidentală în momente de timp ulterioare publicării sau aducerii la cunoştinţa (D. Isoc, Ghid de acţiune contra plagiatului: bună conduită, prevenire, combatere, Ecou Transilvan, Cluj- Napoca, 2012).

„Prezenta iniţiativă este destinată identificării plagiatului şi faptelor de încălcare a integrităţii academice în momentul depunerii lucrărilor reglementate adică a acelor opere de creaţie scrise care sunt realizate cu scopul de a răspunde unor obligaţii legale în momentul în care autorul acţionează ca solicitant al unui drept sau a unei calităţi garantate de stat. Intră sub acţiunea acestei proceduri lucrările de licenţă, de disertaţie, referatele şi tezele de doctorat, tezele de abilitare”, se mai arată în expunerea de motive.

Comentarii

comentarii