Acasă Economic Astra Trans Carpatic anulează trenurile Timișoara – Arad și Timișoara – Baia...

Astra Trans Carpatic anulează trenurile Timișoara – Arad și Timișoara – Baia Mare

DISTRIBUIȚI

Conducerea Astra Trans Carpatic, cel mai modern tren din România, așa cum era recomandat de către reprezentanții companiei, a luat decizia de a anula patru trenuri. Este vorba despre trenurile IR 15540, 15541, 15546 și 15547. Mai exact, trenurile care circulă pe rutele Arad – Timișoara și retur, respectiv Timișoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Baia Mare și retur.

Respectivele trenuri vor fi anulate începând cu ziua de marți, 12.03.2019, iar compania spune că decizia a fost luată „ca urmare a gradului de utilizare redus pe rutele respective (cca. 15%), cât și de calitatea liniei și a vegetației existente în gabarit, în deosebi pe zona Satu Mare – Baia Mare, care afectează materialul rulant”.

Totodată, compania Astra Trans Carpatic anunță că automotorul care circula pe respectivele rute va fi relocat, mărind capacitatea de transport pe alte rute pe care circulă automotoare IC2.

Nu în ultimul rând, cei de la Astra Trans Carpatic anunță că banii plătiți de călători pe legitimațiile de călătorie vor fi restituiți la casele de bilete. În același timp, în anunț este specificat faptul că banii plătiți pentru biletele cumpărate on-line vor fi returnați în conturile clienților, scrie specialarad.ro.

Pentru mai multe informații în vederea procedurilor de restituire, călătorii sunt sfătuiți să lase un mesaj pe pagina de Facebook a companiei sau prin email, la adresa office@astratranscarpatic.ro.

Comentarii

comentarii