Acasă Administraţie Atenţie şoferi! Se montează semne de interzicere a opririi pe Calea Martirilor

Atenţie şoferi! Se montează semne de interzicere a opririi pe Calea Martirilor

DISTRIBUIȚI

Şoferii care până acum se puteau scuza că nu au văzut semnele de circulaţie care interzic staţionarea pe carosabilul de pe calea Martirilor, nu o vor mai putea face, pentru că se montează vreo 40 de semne. Când vor fi gata, amenzile vor curge, deşi primăria susţine că nu urmăreşte amendarea şoferilor, ci rolul celor patru benzi care trebuie să fie utilizate doar pentru rulare auto.

„Pe Calea Martirilor mai sunt de montat câteva semne de circulaţie. A fost nevoie de montarea a foarte multor astfel de semne, imediat vom putea vedea deschise traficului cele patru benzi. Dacă până acum s-a staţionat acolo, pe Mareşal Prezan, pe Calea Martirilor şi limita cu comuna Giroc, de acum nu mai există nici acest impediment. Am ţinut seama de obiecţiile cetăţenilor, iar acum se montează vreo 40 de semne pe cele două părţi. Nu mai poate nimeni invoca necunoaşterea interdicţiei de staţionare /parcare. Nu vrem să aplicăm amenzi, dar nici nu vom permite să se încalce aceste interdicţii. Şoferii să înţeleagă să nu mai oprească acolo, pentru că sunt patru benzi de trafic auto, nu de parcare”, a anunţat primarul Nicolae Robu.

Comentarii

comentarii