Centrul Infotrafic informează că, până în data de 11 aprilie, se desfășoară un transport agabaritic pe ruta Nădlac II – Agigea, care ar putea afecta traficul rutier pe mai multe sectoare de drum național și autostradă.
Vehiculul transportă o confecție metalică de mari dimensiuni și are o lățime de 5,30 metri, o lungime de 17 metri, o înălțime de 4 metri și o masă totală de 40 de tone. Viteza de deplasare va fi adaptată în funcție de condițiile de trafic.
Traseul complet al transportului este:
Nădlac II – A1 – A11 – DN 7 – Ilia – A1 – Sibiu – DN 1 – DN 1S – Hoghiz – DN 13 – Hălchiu – Varianta de ocolire Brașov – DN 1A – Vălenii de Munte – Ploiești – DN 1B – Albești Paleologu – DN 1D – Urziceni – DN 2A – Giurgeni – Ovidiu – A4 – DN 39 – Agigea – DN 39A – Agigea RORO PTF.
Transportul este însoțit de echipaje ale Poliției Rutiere, care stabilesc etapele și condițiile de desfășurare. Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile autorităților.