Acasă Actualitate ATOP Timiș a elaborat Planul strategic pe anul 2024

ATOP Timiș a elaborat Planul strategic pe anul 2024

DISTRIBUIȚI

Timișul are acum un Plan strategic pe anul 2024, elaborat de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică. Acesta stabilește prioritățile pentru anul viitor în domeniul său de activitate.

În cadrul Plenului ATOP Timiș a fost prezentat Planul strategic pe anul 2024. Conform acestuia, vor fi urmate câteva direcții prioritare. Acestea se referă la eficientizarea activității de prevenire și combatere a infracțiunilor contra persoanei, a patrimoniului precum şi la regimul armelor, muniţiilor şi substanţelor periculoase; creșterea nivelului de siguranță școlară; prevenirea delincvenței juvenile; prevenirea și combaterea agresiunilor de natură sexuală și a violenței domestice; descurajarea fenomenului migraţionist.

De asemenea, în 2024, vor fi avute în vedere prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri; asigurarea protecţiei patrimoniului cultural naţional, al ecosistemelor naturale naţionale și combaterea infracționalității asupra mediului; extinderea și securizarea reţelei privind schimbul securizat de informaţii ale Europol (SIENA); prevenirea și combaterea criminalității informatice; prevenirea şi combaterea corupţiei la nivel instituțional.

Principalele obiective ale unităților de poliție și indicatorii de performanță anuali se vor realiza prin cooperarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş cu celelalte structuri din M.A.I. cuprinse în ATOP, dar și cu cele care beneficiază de statutul de invitat special, cum ar fi Brigada de Combaterea Crimei Organizate, Agenţia Naţională Antidrog, Centrul de Azil pentru Imigranţi Timişoara.

ATOP Timiș are în componență conducători ai instituțiilor de ordine publică din județ (Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean „Moise Groza” Timiș, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Banat”, Direcția Poliției Locale Timișoara, Corpul Național al Polițiștilor – Consiliul Teritorial Timiș), consilieri județeni, un reprezentant al Instituției Prefectului – Județul Timiș și reprezentanți ai societății civile. Activitatea este coordonată de președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica.

Comentarii

comentarii