Acasă Eveniment Attyla Marcu a murit, la doar 33 de ani, după ce motocicleta...

Attyla Marcu a murit, la doar 33 de ani, după ce motocicleta sa a fost izbită de un șofer neatent

DISTRIBUIȚI

Attyla Marcu era un tânăr plin de viață, mereu vesel, cum spun apropiații săi. S-a trezit în această dimineață și urma rutina zilei, să meargă la serviciu după care să se bucure de plimbările cu motocicleta sa, mai ales că primăvara și-a intrat în drepturi.

A fost pentru prima dată în acest an în care a ales să vină cu motocicleta spre locul de muncă. Din păcate a fost și pentru ultima dată. A fost izbit de un Opel pe drumul Arad – Șofronea, în jurul orei 6:30, iar firul vieții sale s-a rupt. Avea doar 33 de ani.

Martorii spun că în urma impactului a fost aruncat aproximativ 20 de metri de la locul accidentului. Attyla era din Macea și venea spre Arad. Era angajat la compania Meteor, o companie germană din domeniul automotivelor.

„Din primele cercetări, a reieșit că un bărbat de 44 de ani, din județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe D.J. 709B, în afara localității Arad, a intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 33 de ani, din Macea. În urma impactului a rezultat decesul șoferului motociclului. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că șoferul autoturismului nu se afla sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate de polițiști, într-un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului”, așa se arată în comunicatul remis în această dimineață de IPJ Arad.

Sursa: specialarad.ro

Comentarii

comentarii