Acasă Actualitate Au fost anunțate calendarul și măsurile sanitare pentru examenul de Bacalaureat

Au fost anunțate calendarul și măsurile sanitare pentru examenul de Bacalaureat

DISTRIBUIȚI

Inspectoratul Școlar Județean Timiș prezintă primele măsuri anunțate de Ministerul Educației în legătură cu desfășurarea examenului de Bacalaureat în acest an. În contextul epidemiologic actual, sunt impuse măsuri suplimentare pentru ca o unitate de învățământ să poată fi considerată centru de examen. Iată ce condiții trebuie să îndeplinească acestea:

  • Să fie înscriși puțin 30 de candidați proveniți din seria curentă și/sau din seriile anterioare.
  • Candidații să fie repartizați  la o distanță  de minimum 2 metri unul față de celălalt stânga/dreapta – față/spate;
  • Sălile de examen și sălile în care își desfășoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeași clădire;
  • Sălile dețin sisteme de supraveghere audio-video.

Lista completă a centrelor care corespund acestor criterii va fi anunțată până la data de 8 iunie 2020 de către comisia județeană de bacalaureat. De asemenea, până la această dată se vor anunța și centrele zonale de evaluare, precum și unitățile de învățământ arondate acestora. Examenul în aceste centre se organizează pentru minimum 500 de candidați și maximum 1.000 de candidați.

„Elevii care se află în izolare sau cei confirmați pozitiv cu noul coronavirus, dar și cei care au diferite afecțiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecție/de a dezvolta complicații asociate infecției Sars-CoV-2 vor susține probele pentru examenul național de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății”, mai anunță ISJ Timiș.

Înscrierile se fac în perioada 3 – 10 iunie, iar primele probe vor fi cele de echivalare și recunoaștere a competențelor lingvistice și digitale, desfășurate în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și aprobate prin ordin de ministru.

Pe 22, 23, 24 și 25 iunie se vor desfășura probele de limba română, limba maternă, cea obligatorie a profilului și, respectiv, cea la alegere a profilului și specializării. Pe 30 iunie vor fi afișate rezultatele inițiale, pe 1 iulie se vor depune contestații, acestea vor fi rezolvate până pe 4 iulie, iar pe 5 iulie vor fi afișate și rezultatele finale.

„Pentru examenul național de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile județene de bacalaureat/a municipiului București, comisiile de bacalaureat din centrele de  examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia județeană/a municipiului București de contestații au obligația aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securității igienico-sanitare a elevilor și a întregului personal implicat în desfășurarea examenului național de Bacalaureat”, mai asigură reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș.

Comentarii

comentarii