Acasă Actualitate Au fost depuse cinci oferte pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de construire...

Au fost depuse cinci oferte pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de construire a Variantei Ocolitoare Timişoara Vest

DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a anunţat că au fost depuse cinci oferte, miercuri, pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de construire a Variantei Ocolitoare Timişoara Vest, cu o lungime de aproximativ 13,90 de kilometri. El a adăugat că ofertele au fost depuse de către constructori şi Asocieri din România, Ucraina, Turcia şi Spania, iar valoarea lucrărilor este de peste 1,69 miliarde lei, fără TVA şi este finanţată din fonduri europene nerambursabile.

„Încă un pas important pentru construcţia Variantei Ocolitoare Timişoara Vest! Astăzi, la termenul limită stabilit, au fost depuse cinci oferte pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de construcţie ale VO Timişoara Vest în lungime de aproximativ 13,90 km. Ofertele au fost depuse de către constructori şi Asocieri din România, Ucraina, Turcia şi Spania. Valoarea lucrărilor de proiectare şi construcţie a Variantei Ocolitoare Timişoara Vest, finaţate din Fonduri Europene Nerambursabile este de peste 1,69 miliarde lei fără TVA. După semnarea contractului, antreprenorul va avea la dispoziţie 30 de luni (6 luni proiectare şi 24 de luni execuţie) pentru finalizarea lucrărilor”, a scris Sorin Grindeanu, miercuri pe Facebook.

El a mai spus că Varianta Ocolitoare Timişoara Vest „face parte din reţeaua TEN-T Centrală, va realiza conexiunea rutieră între DN CenturaTimişoara şi Varianta Ocolitoare Timişoara Sud (în execuţie) şi va sprijini inclusiv dezvoltarea economică regională”.

„Această centură va avea profil de Drum Naţional cu două benzi pe sens, iar în cadrul contractului vor fi realizate 10 lucrări de artă, din care 3 sunt de o complexitate tehnică ridicată: pasaj pe varianta de ocolire peste DN59+Pasaj peste CF100 în lungime de ~750 m; pasaj pe varianta de ocolire peste DN 6 şi CFR133 în lungime de ~450 m; pod pe varianta de ocolire peste râul Bega şi peste rezervoarele de nămol în lungime de ~450 m”, a completat Grindeanu.

Ministrul Transporturilor a mai spus că, pentru asigurarea relaţiilor de trafic, vor fi amenajate patru noduri rutiere după cum urmează:

„1. Nod rutier la intersecţia Varianta ocolitoare Timişoara Vest cu DN69 (E671) şi Drumul naţional Centura Timişoara (DNCT);

  1. Nod rutier la intersecţia Varianta ocolitoare Timişoara Vest cu DN6;
  2. Nod rutier la intersecţia Varianta ocolitoare Timişoara Vest cu DN59A;
  3. Nod rutier la intersecţia Variantei Ocolitoare Timişoara Vest cu Radiala Nouă de Vest (C30)”, a conchid el.

Comentarii

comentarii