Au fost deschise de astăzi și cele două spații de servicii de pe traseul centurii Timișoara-Sud. Unul este amplasat în zona Moșnița Nouă, pe sensul spre Ghiroda, iar celălalt în zona Giroc, pe sensul spre Șag.
Fiecare parcare are 12 locuri pentru vehicule de transport greu, din care trei locuri pentru autocare/autobuze și 18 locuri pentru autovehicule, din care trei sunt destinate persoanelor cu dizabilități.
Spațiile de servicii sunt dotate cu toalete și zone de odihnă (bănci și mese acoperite).
DRDP îi îndeamnă pe șoferi să păstreze curățenia!