Acasă Actualitate Au fost desemnați câștigătorii apelului de proiecte și intervenții artistice cu tema...

Au fost desemnați câștigătorii apelului de proiecte și intervenții artistice cu tema „Migrația” pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023

DISTRIBUIȚI

93 de proiecte depuse, din care 68 eligibile iar dintre acestea 10 câștigătoare. Aceasta ar fi statistica Apelului de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023 organizat de Asociația Prin Banat în luna aprilie 2023.

Implementat încă din anul 2017, ca parte din Programul Cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, proiectul Cămine în mișcare (Moving Fireplaces) explorează fenomenul migrației ca o realitate din trecutul și prezentul Banatului și al Europei prin expunerea lor în povești și creații contemporane, cu scopul de a sublinia beneficiile diversității și ale interculturalității.

În cadrul Apelului de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023, cu tema „Migrația”, au fost înscrise 93 de propuneri de proiecte, iar dintre acestea 68 au fost declarate eligibile, întrunind cerințele specificate prin regulamentul apelului, pentru a putea fi evaluate.   

Cele 10 proiecte câștigătoare, ai căror autori vor primi câte un premiu de 5500 lei brut fiecare, la care se adaugă acoperirea cheltuielilor de transport, cazare și masă pe timpul rezidențelor artistice, sunt:

  1. Timpul lupilor // Autor: Adrian Mocanu, Ucraina/Spania
  2. Mantas // Autor: Bogdan Ioan Sărătean, România
  3. The Migrations forged in time // Autor: Svet Likova, Serbia
  4. Fiecare experiență este o călătorie //Autor: Bogdan Lupescu, România
  5. Nature, Migration and Me //Autor: Vasyl Kovalenko, Ucraina/România
  6. Terestru // Autor: Andreea Săsăran, România
  7. Blide noi // Autori: Noemi&Bebe, România
  8. My neighbourhood with my camera // Autori: Vladislav Petkovic, Miodrag Popovic,  Serbia
  9. Symphony of Donbas // Autor: Elena Rubashevska, Polonia/Ucraina
  10. Diary// Autor: Olha Yeriemieieva, Ucraina

În elaborarea propunerilor, artiștii au utilizat, ca material de suport, arhiva și povestirile culese prin proiectul Cămine în mișcare, în anul 2022, de o echipă multidisciplinară. Povestirile sunt împărțite în trei categorii distincte, disponibile pe www.camineinmiscare.ro, după cum urmează: Povestiri 2022 (culese de Anca Raluca Majaru, Cristina Chira, Dariana Hînda, Diana Bilec, Ionuț Suciu, Nicoleta Mușat, Petra Dobruska, Radu Piloca, Raluca Hatmanu, Răzvan Popa), Istorii mici de viață (un jurnal de teren excepțional și personal despre comunitatea de români din orașul Covăcița și satul Uzdin din Serbia, semnat de Christine Cizmaș) și Ucraina (interviuri cu ucraineni din zona Kiev, Mariupol sau stabiliți temporar la Timișoara, realizate de Nicoleta Mușat, Ionuț Suciu, Mircea Sorin Albuțiu).

Etapa de producție a proiectelor câștigătoare se va desfășura până în 30 august 2023, sub forma unor rezidențe artistice. Proiectele vor fi prezentate publicului din Timișoara și Banatul istoric în cadrul Festivalului Cămine în Mișcare, în perioada 1 septembrie – 29 octombrie 2023. Festivalul va mai cuprinde și activități complementare, precum spectacole de teatru și concerte, conferințe și artist talks, expoziție de artă naivă și tururi ghidate în regiunea Banatului.

Detaliile privind procesul de jurizare și clasamentul final al Apelului de proiecte și intervenții artistice pentru Festivalul Cămine în mișcare 2023 pot fi găsite AICI

Proiectul Cămine în mișcare face parte din Programul cultural național „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii” și este finanțat de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte.

Comentarii

comentarii