Acasă Actualitate Au fost listate „Alpha Duplexurile”. Cât costă o locuință în cel mai...

Au fost listate „Alpha Duplexurile”. Cât costă o locuință în cel mai mare proiect imobiliar din Timiș?

DISTRIBUIȚI

Proiectul imobiliar „Alpha City Residence”, care presupune nu mai puțin de ridicarea unui întreg cartier la Remetea Mare, fiind astfel cel mai mare din județul Timiș, continuă să evolueze rapid. Dezvoltatorul așteaptă clienți, primele construcții listate fiind „Alpha Duplexurile”. Prețul de vânzare al unui apartament cu trei camere este impresionant… de scăzut: 99.500 de euro.

Pentru cei care nu știu, Alpha City Residence este un cartier de 14 hectare, din comuna Remetea Mare, dezvoltat de Alpha Smart Imobiliare. Inițiativa este una extrem de îndrăzneață: peste trei ani, aici vor fi peste 600 de locuințe în case individuale, duplexuri și blocuri. Complementar, vor exista și un spațiu comercial de trei hectare, parcuri, teren de fotbal, teren de tenis și grădiniță.

Până acum, în cartier au construite cinci duplexuri în stil mediteranean. Fiecare dispune de două apartamente de 83 de metri pătrați utili, trei camere, terasă și curte. Utilitățile – gazul, apa, electricitatea, canalizarea – sunt deja trase, urmând a fi finalizate odată cu șantierul. La 99.500 de euro per total, deci puțin peste 1.100 de euro pe metru pătrat util, prețul este unul foarte atractiv, comparativ cu alte zone similare.

În plus, dezvoltatorul le dă posibilitatea clienților de a-și personaliza locuința în detaliu. Aceștia pot alege tipul de pardosea, culoarea pereților, centrala instalată și nu numai, toate în prețul de listare.

Iată ce oferă, mai exact, un astfel de apartament:

hol acces prevăzut cu capacitatea de a se crea diferite spații de depozitare – 15,17mp;

dormitor pentru copil sau oaspeți – 14,08 mp;

dormitor matrimonial cu baie proprie – 20,27 mp;

sufragerie-living cu bucătărie (în același spațiu sau separate, la alegere) – 32,13 mp;

terasă – 17,13 mp;

pod – spațiu de depozitare – 40 mp;

curte privată – 125 mp.

„Vă așteptăm cu drag la vizionare. Pentru informații, apelați cu încredere la 0741-202000”, precizează dezvoltatorul.

Mai multe detalii pot fi găsite pe pagina web sau pe pagina de facebook a dezvoltatorului.

Comentarii

comentarii