Acasă Actualitate Au mai rămas gropi de gunoi care nu au fost închise

Au mai rămas gropi de gunoi care nu au fost închise

215
DISTRIBUIȚI

Groapa de gunoi a Timişoarei e cu lacătul pe ea de ceva timp. Zilele trecute erau programate pentru a fi închise şi alte gropi de gunoi din judeţ. Termenul de închidere era 15 iulie, cel târziu 16 iulie. Între timp, deponeul ecologic de la Ghizela nu a fost început din punct de vedere al construcţiei, acesta aflându-se în stadiul în care se depun ofertele pentru construcţia lui, urmând ca în 30 iulie aceste oferte să fie deschise. Între timp, Timişul îşi duce gunoiul prin alte judeţe. Consilierul judeţean Viorel Sasca a întrebat, în plenul consiliului judeţean, desfăşurat luni, care este stadiul în care se află închiderea gropilor de gunoi din judeţ şi situaţia în care se află licitaţia pentru deponeul ecologic. “Fiecare primar ştia că are obligaţia ca cel puţin în 16 iulie aceste gropi să fie închise”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin  Ostaficiuc. Situaţia, însă, nu e pe roze. Au mai rămas trei gropi de gunoi ce trebuie închise în judeţ. 86 de gropi au fost închise. Acum trei zile erau 90 la sută închise. Au rămas doar 3 gropi care nu au fost închise – la Darova una şi la Niţchidorf două. O localitate poate avea mai multe gropi de gunoi. În 30 iulie se vor deschide ofertele pentru noul deponeu ecologic de la Ghizela. Un deponeu aşteptat de mult timp…

Comentarii

comentarii