Acasă National Audierile de miercuri de la DNA Brașov s-au încheiat după mai bine...

Audierile de miercuri de la DNA Brașov s-au încheiat după mai bine de 20 de ore

DISTRIBUIȚI

Audierile maraton desfășurate miercuri la DNA – Serviciul Teritorial Brașov, într-un dosar care vizează retrocedarea unor terenuri forestiere, s-au încheiat în cursul serii, aproape de miezul nopții, ultimii care au ajuns în fața procurorilor fiind Paul Lambrino și soția sa Lia, după ce în timpul zilei au mai fost audiați parlamentarii PSD Ilie Sârbu, Ioan Adam, Viorel Hrebenciuc, doi judecători de la Tribunalul Covasna, respectiv Lorand Andraș Ordog și Gabriel Uță, și judecătorul Roxana Adam de la Tribunalul Brașov (soția deputatului Ioan Adam).

Paul și Lia Lambrino au ajuns la Brașov în jurul orei 22.30, însoțiți doar de avocații personali, și au rămas în sediul DNA mai bine de o oră. Paul nu a dorit să facă nici un fel de declarații nici la intrarea și nici la ieșirea din sediul DNA (Serviciul Teritorial Brașov), doar Lia a afirmat că este o datorie cetățenească să coopereze. “Este responsabilitatea fiecărui cetățean român să fie util și este normal să coopereze”, a declarat aceasta. Din mașina cu care cei doi au călătorit până la Brașov au fost transportați în sediul DNA doi saci cu documente. După terminarea audierilor avocații cuplului au precizat că vor remite un comunicat de presă.
Potrivit unui comunicat DNA transmis miercuri senatorul Ilie Sârbu este urmărit penal pentru folosirea influenței de o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul folosirii de foloase necuvenite și sprijinirea unui grup infracțional organizat.
De asemenea, deputatul Viorel Hrebenciuc este urmărit penal pentru constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de influență și instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, iar deputatul Ioan Adam, pentru instigare la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, constituirea unui grup infracțional organizat, trei infracțiuni de cumpărare de influență.
Conform DNA, prejudiciul în sarcina RNP Romsilva în acest caz este de 304 milioane de euro, contravaloarea a 43.227 ha teren forestier. Nici unul dintre cei audiați miercuri nu a primit mandate de reținere pentru 24 de ore.

Comentarii

comentarii