Acasă Cultura Autism Film Festival

Autism Film Festival

DISTRIBUIȚI

Fundaţia “Pentru Voi” din Timişoara invită timişorenii la “Autism Film Fest” – primul festival de film pe tema autismului din România, care va avea loc în 22 şi 23 iunie la Timişoara, eveniment organizat în cadrul campaniei de antistigmatizare pe tema autismului organizată prin proiectul “Autismul nu dispare la 18 ani!”, finanţat de Uniunea Europeană prin programul PHARE 2006 – Sănătate mentală. “Este o premieră absolută pentru România şi sperăm ca prin film să reuşim să apropiem mai mult timişorenii de problematica persoanelor cu autism. Cele 4 filme ale festivalului surprind poveştile de viaţă ale unor persoane cu autism, cu bune şi rele, dragoste şi ură, acceptare şi segregare”, ne spun organizatorii. Proiecţiile se vor desfăşura luni, 22 iunie, în sala CA1 (parter) a Facultăţii de Construcţii din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, când se vor putea viziona, după deschiderea de la ora 18, filmele “Elle S’apelle Sabine” şi “Mozart and the Whale”, urmate marţi, 22 iunie, în Aula Magna a Universităţii de Vest, de la ora 18, de “The Black Balloon” şi “Snow Cake”. Mai multe informaţii puteţi găsi pe website-ul Fundaţiei: www.pentruvoi.ro.

Comentarii

comentarii