Acasă National Autobuzul românesc nedorit în România îşi găseşte clienţi la arabi

Autobuzul românesc nedorit în România îşi găseşte clienţi la arabi

DISTRIBUIȚI

autobuz roman brasov

Roman Braşov este aproape de a vinde şase autobuze Urban Crosstown într-o ţară arabă, la un discount de 20%. Autobuzele fabricii braşovene nu au fost dorite de nicio municipalitate din România. 

Uzinele Roman Braşov sunt aproape de a încheia un contract de vânzare a celor şase autobuze Urban Crosstown pe care le deţine în stoc cu un cumpărător privat din zona Maghrebului, a declarat, pentru ECONOMICA.NET, Carol Rugacs, directorul fabricii. Acesta nu a dorit să dezvăluie identitatea cumpărătorului, nici măcar ţara sa de origine. Doar zona din care provine (ţara ţintă poate fi Maroc, Tunisa sau Algeria), faptul că vor să folosească autobuzele pentru transport local de pasageri şi preţul aproximativ al tranzacţiei.

„Suntem aproape de a încheia negocierile pentru toate cele şase autobuze pe care le avem, am mers pe un discount de peste 20% pentru a încheia mai repede afacerea. Cu acelaşi potenţial client negociem şi vânzarea câtorva basculante şi camioane pe care le mai avem. Ar fi vorba de un contract de circa 1 milion de euro”, spune Rugacs. Preţul de listă al autobuzului Roman este 120.000 de euro. La un discount de 20%, acesta ar urma să fie vândut cu circa 96.000 de euro, deci puţin peste 500.000 de euro pentru tot lotul.

Autobuzul a ieşit de pe linia de producţie a fabricii braşovene în 2008, într-un prim lot de probă de 10 bucăţi. Acest prim lot a rămas şi ultimul, dat fiind faptul că braşovenii nu au reuşit să vândă mai mult de 4 bucăţi, şi nu unei municipalităţi, aşa cum doreau, ci unor firme de transport internaţional de călători. Nicio primărie din ţară nu a dorit autobuzele Roman.

Detalii pe economica.net!

Comentarii

comentarii