Acasă Economic Autoevaluarea on-line a investiției propuse prin PNDR

Autoevaluarea on-line a investiției propuse prin PNDR

DISTRIBUIȚI

Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit pune la dispoziția beneficiarilor un sistem de informare on-line privind derularea fondurilor europene acordate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR).

Pe pagina oficială de internet a APDRP, în cadrul secțiunii Autoevaluare este funcţional „Sistemul Expert” care este dedicat tuturor celor care accesează fonduri europene nerambursabile. Tot în cadrul acestei secțiuni sunt disponibile, începând cu data de 22 iulie 2013, încă două sisteme de consiliere on-line: „Tutoriale” și „Simulări”. Cu ajutorul tutorialelor și a simulărilor, beneficiarii sunt informați în mod interactiv despre modalitatea de întocmire a Cererilor de Finanțare, a Cererilor de Plată și asupra derulării proiectelor finanțate prin PNDR. Tutorialul este o aplicaţie interactivă de informare, care facilitează înțelegerea și derularea procedurii de achiziţii pentru beneficiarii privați şi a celei aferente beneficiarilor publici. Aceste Tutoriale pot fi accesate şi direct de către cei care sunt hotărâți deja asupra investiţiei pe care doresc să o realizeze prin PNDR, fără a mai trece prin etapa de consultare a Sistemului Expert. Cei interesați vor putea parcurge on-line 5 astfel de lecții: întocmirea și depunerea dosarului Cererii de Finanțare care presupune Investiții COMPLEXE (care prevăd construcții-montaj); întocmirea și depunerea Dosarului Cererii de Finanțare care presupune Investiții SIMPLE (care nu au prevăzute lucrări de construcții-montaj); întocmirea și depunerea dosarului de Achiziții pentru beneficiarii PRIVAȚI; întocmirea și depunerea dosarului de Achiziții pentru beneficiarii PUBLICI; întocmirea și depunerea dosarului Cererii de PLATĂ. Cu ajutorul simulărilor, beneficiarii PNDR sunt informați asupra modalității concrete de întocmire a dosarului Cererii de Finanțare și a dosarului Cererii de Plată. Totodată au posibilitatea de a realiza practic pașii care trebuie parcurși de la întocmirea și depunerea proiectului până la finalizarea investiţiei propuse. Extinderea Portalului APDRP este determinată de o nevoie de informare cât mai complexă și o îndrumare mai exactă a potențialilor beneficiari. Suportul on-line oferit de APDRP este parte a proiectului P006/ 2012 „Informarea potenţialilor beneficiari ai PNDR şi dezvoltarea sistemului informatic de gestiune şi instruire a angajaţilor”, Componenta 1 „Elaborarea sistemului expert şi a tutorialelor pentru informarea potenţialilor beneficiari ai PNDR prin intermediul portalului web” finanțat prin Măsura 511 – Asistență Tehnică a PNDR.

Comentarii

comentarii