Acasă Economic Autoliv și TRW, prezente și în Timișoara, amendate cu aproape 370 milioane...

Autoliv și TRW, prezente și în Timișoara, amendate cu aproape 370 milioane euro de Comisia Europeană. S-au înțeles să crească prețurile la componente auto livrate. I-a ”turnat” Takata, care are fabrică și la Arad

DISTRIBUIȚI

autoliv 270Comisia Europeană a amendat producătorii de componente auto Autoliv și TRW, prezenți și în Timișoara, cu suma totală de 368,27 milioane de euro pentru încălcarea reglementărilor europene în domeniul concurenței.

Cele două companii, alături de Takata, au format două carteluri pe piața centurilor de siguranță, airbaguri-lor și volanelor. Takata, preluată anul trecut de Key Safety Systems, nu a fost amendată, deoarece a dezvăluit existența cartelurilor.

“Este a doua oară când amendăm furnizorii de echipamente de siguranță din sectorul auto. Cei trei furnizori au conspirat pentru a-și crește profiturile de pe urma vânzării acestor componente salvatoare de vieți. Aceste carteluri au afectat consumatorii europeni și au avut un impact negativ asupra competitivității în sectorul auto european, cu 13 milioane de angajați”, spune comsiarul european pentru concurență, Margrethe Vestager.

 Înțelegerile din furnizorii de componente, existente în perioada 2007-2011, au avut, cel mai probabil, un impact major asupra clienților finali, având în vedere că piesele au fost livrate către Volkswagen și BMW, care vând circa o treime din mașinile din UE

Grupul suedez Autoliv este prezent în România din 1997, având 10 fabrici și 2 centre de inginerie în șapte orașe – Brașov, Timișoara, Lugoj, Sfântu Gheorghe, Reșița, Onești și Iași.

Compania de origine americană TRW Automotive, vândută producătorul german de echipamente auto ZF Friedrichshafen acum 4 ani, are fabrici la arghita (Bihor), Oravița (Caraș-Severin) și Lupeni (Hunedoara), Timișoara și Roman. Anul trecut, germanii au decis să închidă de volane auto din Baia Mare și să trimită în șomaj cei aproape 200 de angajați, justificând operațiunea, conform Agenției Județene pentru Forța de Muncă, prin pierderea unor contracte de export.

Takata, grupul japonez ale cărui airbaguri defecte au dus la declanșarea celei mai mari rechemări în service din industria auto, a fost vândut anul trecut către compania americană Key Safety Systems, în baza unui acord anterior în valoare de 1,58 miliarde de dolari. Tranzacția a vizat și fabricile din România: două la Arad, care produc volane, respectiv centuri de siguranță, și o fabrică la Sibiu, care produce airbaguri.

Sursa: Profit.ro

Comentarii

comentarii