Acasă Actualitate Autoritățile locale l-au ignorat de prof. univ. dr. Luca Constantin Octavian, Cetățean...

Autoritățile locale l-au ignorat de prof. univ. dr. Luca Constantin Octavian, Cetățean de Onoare al Timișoarei

DISTRIBUIȚI

Prof. univ. dr. Luca Constantin Octavian, una dintre cele mai emblematice figuri ale cardiologiei românești, a fost condus sâmbătă, pe ultimul drum. De-a lungul carierei sale excepționale, acesta și-a dedicat întreaga viață pacienților cu afecțiuni cardiace, devenind o referință în medicina internă și cardiologia din România. Cetățean de Onoare atât al orașului natal, Lugoj, cât și al celui de adopție, Timișoara, prof. dr. Luca a avut un impact semnificativ asupra dezvoltării sistemului medical, contribuind decisiv la organizarea asistenței acordate bolnavilor cu afecțiuni critice coronariene.

Profesor universitar și medic reputat, om de știință și de cultură, fiu credincios al Bisericii și membru în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Timișoarei, Constantin Luca și-a înscris numele în rândul medicilor creștini care, pe lângă știința medicală, au uzitat tămăduirea prin rugăciune și harul lui Dumnezeu. Ceremonia de înmormântare ,,în cer” a fost oficiată de Mitropolitul Banatului, IPS Ioan.

Onorat de mii de oameni, Prof. univ. dr. Luca Constantin Octavian a fost însă ignorat de autoritățile locale. Care au lipsit, cu desăvârșire, de la ceremonia de înmormântare. Prezenți la orice chermeză, tăiere de panglică sau paranghelie, tinând discursuri auto-laudative, aleșii locali, în frunte cu primarul Dominic Fritz, au întinat memoria marelui medic.

Lipsa totală de respect a aleșilor locali față de un om, un medic și, mai ales, un Cetățean de Onoare al Timișoarei a stârnit dezamăgire și revoltă.

”Absența totală a reprezentanților autorităților este ,,patognomonica”, diagnostică pentru respectul dumneavoastră real față de întregul personal medical (miile de omeni – doar în Spitalul Județean peste 4700 de angajați-), inclusiv pentru noi cei activi acum, la care apelați de câte ori dumneavoastră sau cei apropiați aveți un necaz, la orice oră din zi și din noapte, în orice zi. Noi, cei care răspundem de câte ori putem, de cele mai multe ori în afara programului sau ,,fișei postului”, indiferent dacă apelul vine de la un om cunoscut sau de la un om simplu, de multe ori necunoscut, încercând să îi ajutăm pe semenii noștri aflați în suferință. Nu ne facem nicio iluzie că față de noi vă veți comporta diferit.

Și până la urmă, dacă nici Cetățenii de onoare nu sunt respectați, pe cine respectați dumneavoastră???

Vă spun asta în mod public cu tristețe și dezamăgire dar și  cu speranța, poate naivă, dar ea, Speranța, știm că moare ultima, că poate această reacție (care, va asigur, nu este izolată) nu o să vă lase indiferenți”, spune Prof. Univ. Dr. Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean Timișoara.

Comentarii

comentarii