Acasă Cultura Avancronică de concert

Avancronică de concert

DISTRIBUIȚI

În seara de vineri, 26 februarie, Filarmonica „Banatul” aduce în faţa iubitorilor de muzică din Timişoara un concert foarte atractiv. Concertul orchestrei simfonice, condus de la pupitrul dirijoral de maestrul Vlad Conta, va debuta cu un preludiu unic în istoria muzicii: cel compus de George Enescu în deschiderea Suitei pentru orchestră nr.1, în do major op.9. „O întreagă orchestră de coarde va cânta la unison, ca o singură vioară, doar după măsura 80 va apare şi un timpan în tremolo, într-o nuanţă discretă. Inspirată de monodia cântecului nostru popular, desfăşurarea melodică are o libertate expresivă ce nu are nevoie de armonie sau polifonie. Această pagină, probabil unică în literatura simfonică mondială, a constituit un gest de curaj artistic al unui tânăr de 21 de ani, într-o perioadă dominată de armoniile sofisticate ale expresioniştilor francezi”, spune concert-maestrul dr. Mircea Tătaru. În continuarea programului urmează două lucrări concertante pentru vioară şi orchestră ce vor fi interpretate de violonistul Bogdan Zvorişteanu: Poéme de Ernest Amadée Chausson – lucrare despre care se spune că ar fi avut ca inspiraţie o povestire a lui Turgheniev despre dragoste, gelozie şi moarte – şi Concertul nr 5, în la minor Op. 37 de Henri François Joseph Vieuxtemps – lucrare care ne dă pe deplin imaginea marelui virtuoz. Concertul de vineri seara se va încheia tot cu o lucrare de virtuozitate, dar pentru o orchestră simfonică — suita „Pasărea de foc” de Stravinski. „La origine, lucrarea a fost compusă ca muzică de balet comandată de Djaghilev pentru compania sa. Subiectul se bazează pe un basm din mitologia rusă în care apare o pasăre măiastră cu puteri miraculoase. Trilurile ei pot însănătoşi bolnavii şi pot să-i ajute pe săraci, căci din cioc îi cad perle. Ea se numeşte de foc pentru că se arată doar noaptea strălucind şi luminând case şi câmpuri. Este frumoasă şi se hrăneşte cu mere de aur, fiind mereu tânără şi nemuritoare”, mai povesteşte dl. Tătaru.

Comentarii

comentarii