Acasă Cultura Avancronică de concert

Avancronică de concert

DISTRIBUIȚI

Concertul simfonic al Filarmonicii „Banatul” de vineri, 25 iunie, ora 19, se va deschide cu „Suita I” din „Tricornul” („El sombrero de tres picos”) de Manuel de Falla. „În a doua decadă a secolului XX, Falla a compus un balet după o cunoscută nuvelă a lui Pedro Antonio de Alarcón, „El sombrero de tres picos”. Muzica a fost ascultată prima oară la Madrid în 1917, iar premiera baletului a fost la Londra în 1919. Să menţionăm că Pablo Picasso a desenat costumele iar coregrafia a aparţinut lui Leonid Massini, care a şi dansat în spectacol. Baletul, datorită companiei artistice a lui Diaghilev a fost prezentat cu mult succes la Paris, Madrid şi Berlin. Mai târziu, de Falla a extras cele mai reuşite piese şi le-a reunit în două suite pentru a fi prezentate în sălile de concert. Este interesant că pentru prima suită, aceea pe care o vom asculta, a fost prevăzută o orchestră mai mică, iar, pentru a doua, o orchestră de dimensiuni mai mari”, ne povesteşte concert-maestrul dr. Mircea Tătaru. Următoarea lucrare pe care o vom putea audia în concertul de vineri este „Fantezia pentru pian” de Claude Debussy. „Unii muzicologi ai vremii spuneau că lucrarea este un Debussy fără alte influenţe, alţii că ar fi fost influenţat de „Simfonia cévenole” a lui Vincent d`Indy sau chiar de muzica folclorului insulei Java. Într-adevăr, Debussy a ascultat această muzică la Expoziţia universală de la Paris în 1889. El a început lucrările la „Fantezie” în acelaşi an, în octombrie, şi a terminat compoziţia în aprilie 1890. Nu se ştie de ce Debussy a dorit să retragă lucrarea încă în timpului repetiţiilor. Până la urmă concertul s-a ţinut, dirijor fiind Vincent d`Indy, prietenul său, dar lucrarea nu a mai fost reluată decât după moartea compozitorului. Este structurată în trei mişcări, la fel ca un concert de pian şi se bazează pe o temă ciclică”, continuă dl. Tătaru. Invitatul Filarmonicii, pianistul Stefan Arnold, va interpreta această lucrare vineri pentru publicul timişorean. Seara muzicală de vineri se va încheia cu „Simfonia I în do major” de Georges Bizet. „Lucrare de tinereţe, la 17 ani, simfonia dezvăluie din plin talentul extraordinar al viitorului compozitor al operei „Carmen”. Dacă opera este unică în istoria muzicii, simfonia are multe elemente comune, de structură, de inspiraţie melodică, cu lucrarea profesorului său de la conservatorul din Paris, Charles Gounod. Este evident că studentul Bizet a fost puternic influenţat de ştiinţa şi metodele de lucru ale profesorului său. „Simfonia în Re major” a lui Gounod a fost finalizată la sfârşitul anului 1854, iar în anul următor Bizet a început lucrul la Simfonia în do. Cu toată frumuseţea ei, Bizet, recunoscând anumite apropieri, nu a publicat-o şi nu a permis să fie cântată în timpul vieţii. Ea a fost ascultată prima oară la Basel, în Elveţia la 26 februarie 1935, dirijor fiind Felix Weingartner”, încheie dl. Tătaru. Kaspar Zehnder va interpreta pentru melomanii timişoreni această simfonie.

Comentarii

comentarii