Acasă Cultura Avancronică la Timişoara Muzicală

Avancronică la Timişoara Muzicală

DISTRIBUIȚI

Aflat la jumătatea parcursului, Festivalul Internaţional „Timişoara Muzicală” ne oferă pentru concertul simfonic de vineri, 14 mai, care începe la ora 19, un program foarte interesant.

Arta prezentului şi arta unui trecut nu foarte îndepărtat se vor îmbina graţie maestrului Radu Popa, cel ce va conduce concertul orchestrei Filarmonicii „Banatul” de la pupitrul dirijoral. Concertul începe cu două prime audiţii absolute: „Musica concertante pentru flaut, pian, percuţie şi orchestră” de Cristian Marina şi „Hasya” pentru flaut, pian percuţie şi orchestră de coarde de Gabriel Mălăncioiu. Soliştii celor două lucrări sunt membrii formaţiei Trio Contraste. După pauză, vom asculta prima simfonie a lui Serghei Prokofiev: „Simfonia clasică, în re minor op. 25”. „Ocolind perimetrul romantic, această lucrare de referinţă pentru începutul de secol XX (a fost compusă în 1917), este o muzică modernă ce se sprijină pe temeiul vechilor tradiţii clasice. Prokofiev adună într-o albie neoclasică o bună parte din orientările antiromantice. În lucrare nu există acţiuni dramatice, antagonisme, forţe  conflictuale. Nu găsim nici măcar un singur acord minor. De o superbă simplitate – totuşi complexă într-un anumit sens – simfonia ne arată un compozitor care inovează cu talent, nu transferă implicit cuceriri ale trecutului”, ne povesteşte concert-maestrul dr. Mircea Tătaru. Lucrarea care va încheia seara de vineri este poemul lui Richard Strauss – „Moarte şi Transfiguraţie”. „Creaţia lui Richard Strauss a avut o influenţă covârşitoare în dezvoltarea poemului simfonic. El a dat valoare acestui gen, nu numai prin alegerea subiectelor – principiul călăuzitor în muzica cu program – dar şi prin puterea de sugestie a muzicii sale. În cazul poemului pe care îl vom asculta la finalul concertului, trebuie să subliniem faptul că subiectul este un produs al fanteziei compozitorului şi nu evocă vreo întâmplare nefericită trăită de acesta, după cum el însuşi mărturisea. Se pare că în acea vreme, 1888-1889, Strauss, deşi era un temperament robust, a fost influenţat de citirea operelor unor filozofi pesimişti, printre care şi Schopenhauer. „Moarte şi Transfiguraţie”, lucrare dedicată prietenului său Friedrich Rosch, descrie starea şi gândurile unui om în vârstă, bolnav, aflat pe patul de moarte. În fapt, muzica ne vorbeşte deosebit de sugestiv despre aducerile aminte ale eroului, despre aspiraţiile şi eşecurile sale”, mai spune dl. Tătaru.

Comentarii

comentarii