Acasă Actualitate Grindeanu dă cartonaş galben conducerii RATT

Grindeanu dă cartonaş galben conducerii RATT

DISTRIBUIȚI
altSorin Grindeanu, viceprimarul Timişoarei, atrage atenţia RATT să pună la dispoziţia timişorenilor autobuzele noi, nu vechi şi uzate
 
Viceprimarul Sorin Grindeanu a trimis, marţi, către conducerea Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT), o atenţionare formulată ca urmare a numeroaselor sesizări primite din partea cetăţenilor oraşului.

 ”Am primit numeroase sesizări de la cetăţeni din mai multe zone ale municipiului, care reclamă faptul că pe traseele transportului în comun circulă autobuze aflate într-o stare avansată de degradare, de exemplu pe liniile 13 şi 43. Vă atenţionez asupra faptului că autobuzele noi, marca Mercedes, au fost achiziţionate cu bani de la bugetul local pentru transportul public din municipiul Timişoara şi ca atare, ele trebuie să se regăsească pe traseele din oraş. altVă rog să ţineţi cont de această avertizare, pentru că vom efectua verificări şi, dacă în continuare veţi introduce pe liniile din municipiu autobuze vechi, cu grad sporit de uzură, vom aplica sancţiuni drastice. De asemenea, există foarte multe nemulţumiri faţă de curăţenia din mijloacele de transport în comun. Vă atenţionez că dacă nu veţi verifica firma care efectuează salubrizarea şi nu veţi lua măsuri pentru a îmbunătăţi curăţenia în mijloacele cu care se efectuează transportul public, veţi fi pasibili de amenzi”, se arată în atenţionarea formulată de Grindeanu. În prezent, interimatul la conducerea regiei este asigurat de Marcel Nicola, urmând ca în septembrie să fie organizat un nou concurs pentru postul de director general. Ultimul concurs organizat pentru această funcţie s-a încheiat în instanţă. 
 
Parc auto insuficient
 
Reprezentanţii RATT susţin că numărul total al autobuzelor Mercedes noi este de 55, astfel că este practic imposibil ca pe toate liniile regiei să circule astfel de vehicule. Autobuze circulă pe 10 linii normale de autobuz, şase linii expres, patru linii metropolitane şi, în plus, pe rutele 13 şi 17 de troleibuz au fost introduse mai nou tot autobuze, la fel ca pe linia tramvaiului 3. “Cu cele 55 de autobuze noi Mercedes din parcul auto disponibil nu putem acoperi toate liniile de transport. Suntem dispuşi ca pe toate liniile să punem în circulaţie autobuze noi, însă parcul auto actual este insuficient”, spune Cosmin Bradu, referent relaţii publice în cadrul RATT. Primăria Timişoara a organizat, lunile trecute, o licitaţie pentru achiziţionarea a încă 30 de autobuze, de această dată de capacitate mare, cu burduf, însă licitaţia a fost contestată de una dintre societăţile participante, după ce câştig de cauză avusese tot un model Mercedes. Cât despre capitolul curăţenie în mijloacele de transport în comun, acelaşi Cosmin Bradu susţine că firma care se ocupă în prezent de salubrizarea autobuzelor, tramvaielor şi troleibuzelor nu dispune de cele mai bune dotări. Problema va fi rezolvată în toamnă, când contractul RATT cu această societate expiră, urmând să fie organizată o licitaţie pentru desemnarea unei noi societăţi de curăţenie. “În toamnă va fi organizată o nouă licitaţie, în urma căreia vom căuta să colaborăm cu o firmă care să dispună de dotări cel puţin rezonabile, pentru a evita astfel de situaţii neplăcute”, spune Cosmin Bradu. 
 

Comentarii

comentarii