Acasă Actualitate Avertizare meteo de furtuni şi ploi torenţiale pentru următoarele 24 de ore

Avertizare meteo de furtuni şi ploi torenţiale pentru următoarele 24 de ore

274
DISTRIBUIȚI

Avertizare meteo de furtuni şi ploi torenţiale pentru următoarele 24 de ore. ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică, dar şi un cod portocaliu de ploi abundente.

Avertizare meteo de furtuni şi ploi abundente până mâine, 2 iunie 2021, la ora 10.00, în mare parte din ţară.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, iniţial, un cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică accentuată, valabil în intervalul 1 iunie, ora 10.00 – 2 iunie, ora 10.00.

“În intervalul menționat, în Dobrogea, în estul și nord-estul Munteniei și în jumătatea de sud a Moldovei va ploua însemnat cantitativ.

În Oltenia, vestul Munteniei, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, precum și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, vijelii și, izolat, grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20-35 l/mp și izolat peste 40 l/mp”, se arată într-o informare ANM.

În cursul zilei de miercuri (2 iunie) în regiunile estice și sud-estice va continua să plouă în general moderat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze de 45-55 km/h.

În acelaşi interval, respectiv până pe 2 iunie, ora 10.00, ANM a emis un cod portocaliu de ploi abundente.

“În județele Tulcea, Constanța și în zona de munte a județelor Brașov, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua abundent și se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40-50 l/mp și izolat peste 70 l/mp.

În zona litorală și în bazinul vestic al Mării Negre temporar vântul va prezenta intensificări cu viteze de 55-70 km/h”, se mai arată în informarea ANM.

Comentarii

comentarii