Acasă Actualitate Avertizare meteo de ninsori puternice, temperaturi extreme şi vijelii

Avertizare meteo de ninsori puternice, temperaturi extreme şi vijelii

DISTRIBUIȚI

Avertizare meteo ANM de ninsori, temperaturi negative şi vijelii, în următoarele 48 de ore, în mai multe zone din ţară.

Potrivit ANM, avertizarea meteo este valabilă în intervalul 3 aprilie, ora 10.00 – 5 aprilie, ora 10.00.

“Pe parcursul zilei de duminică (3 aprilie) și în prima parte a nopții de duminică spre luni (3/4 aprilie) în Crișana, Maramureș, local în Transilvania și în jumătatea nordică a Moldovei temporar vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, pe arii restrânse moderate cantitativ, iar la munte va ninge.

Vremea va fi deosebit de rece pentru începutul lunii aprilie în vest, centru, nord și nord-est, unde valorile termice vor fi cu 8-10 grade sub mediile multianuale.

În noaptea de duminică spre luni (3/4 aprilie) și în noaptea de luni spre marți (4/5 aprilie) temperaturile minime vor fi preponderent negative, local sub -4 grade în special în nordul, centrul și nord-estul țării. Se va produce brumă și pe alocuri îngheț la sol”, se arată în avertizarea meteo ANM.

Avertizare meteo ANM. Cod galben de vijelii în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea

În intervalul 3 aprilie, ora 10.00 – 3 aprilie, ora 22.00, în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 55…60 km/h și izolat peste 70…75 km/h.

Intensificări ale vântului vor fi și în restul țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar în Carpații de Curbură și în vestul Carpaților Meridionali, în special pe creste rafalele vor depăși temporar 70…80 km/h, spulberând zăpada.

O altă avertizare meteo cod galben de ninsori însemnate cantitativ este valabilă, astăzi, până la ora 22.00.

Astfel, în zonele joase de relief din Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava şi Neamţ, temporar va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă.

Comentarii

comentarii