Acasă Eveniment Avocaţi, executori judecătoreşti şi taximetrişti – executaţi de către CJAS Timiş

Avocaţi, executori judecătoreşti şi taximetrişti – executaţi de către CJAS Timiş

DISTRIBUIȚI

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş a transmis, de la începutul anului şi până în prezent, un număr de 52 de somaţii şi titluri executorii pentru neplata asigurărilor de sănătate de către debitorii din Timiş.
“Conform legii, dacă în termen de 15 zile de la emiterea somaţiei, debitorul nu plăteşte datoria, CJAS trece la blocarea conturilor bancare. În urma blocării conturilor bancare a 13 debitori, CJAS Timiş are de recuperat suma de aproximativ 682.464 lei şi s-au recuperat 155.507 lei”, a spus Mariana Marcu, PR CJAS Timiş. Cele mai mari restanţe le au persoane care sunt avocaţi, notari, executori judecătoreşti, arhitecţi, proiectanţi şi taximetrişti.
În cazul neachitării sumelor cuvenite fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a majorărilor de întârziere, CJAS procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate. Executarea silită începe odată cu emiterea si comunicarea către debitor a somaţiei de plată şi a titlului executoriu.

Comentarii

comentarii