Acasă Actualitate Avocata Carmen Obârşanu explică ce drepturi are impresarul Doru Guşman asupra averii...

Avocata Carmen Obârşanu explică ce drepturi are impresarul Doru Guşman asupra averii regretatului artist Petrică Mîţu Stoian.

DISTRIBUIȚI

La mai bine de o lună de la dispariţia prematură a lui Petrică Mîţu Stoian, averea lăsată de acesta stârneşte contoverse uriaşe. Una dintre surorile artistului susține că familia impresarului Doru Guşman ar rămâne cu o mare parte din agoniseala lui Petrică Mâțu Stoian, respectivele bunuri fiind trecute pe firma lui Doru Gușman. Carmen Obârşanu, avocata surorilor lui Mîţu Stoian, susţine, însă, că lucrurile sunt clare şi nu există loc de interpretări.

Carmen Obârşanu reprezintă în faţa instanţei interesele surorilor lui Petrică Mîţu Stoian, nemulţumite că impresarul Doru Guşman a pus mânna pe averea fratelui lor. Până la dezbaterea succesiunii, însă, celebra avocată se focusează pe dosarul privin cauzele morţii artistului mehedinţean. Aceasta susţine că este vorba despre un cumul de malpraxis.

„S-a trimis de la Reşiţa către IML Timişoara pentru efectuarea unor analize, s-au efectuat numai o parte din analize, care au fost trimise către Reşiţa. La dosarul penal nu au ajuns aceste rezultate, dar din câte am înţeles eu, s-a confirmat că e un malpraxis începând de la clinică până la spitalul din Reşiţa.

Întrebarea e de ce a fost primit la clinica hiperbară. Trebuia să i se dea un bilet de trimitere de la un medic specialist. Apoi, acolo, la clinică, trebuia să i se facă analize în prealabil. Acestea ar fi contraindicat acel tratament. A fost adus la un spital din Reşiţa unde nu a beneficiat de un consult interdisciplinar aşa cum cere protocolul. Dacă era supus unei consult interdisciplinarl ar fi realizat că tratamentul trebuia altfel condus.

La spital, au ţinut pacientul să îl restabilească şi după aceea să nu se mai afle nimic de erorile de la clinică. N-au vrut să lase familia să-l ia şi să-l ducă la o clinică de specialitate cum era cea de la Timişoara. În afară de cardiolog, de medicul ATI, de cei de la UPU, acolo nu era un pneumolog sau vreun specialist în chirurgie toracică. Bolnavul avea hemopftizie (scuipa sânge – n.red.). Un pacient cu sânge atât de fluid, urmare a bolii pulmonare pe care a avut-o, şi care în câteva ore a ajuns de la un INR  de 5,66 la 2, a ajuns să facă trombembolism pulmonar.

Petrică Mîţu Stoian nu avea bilet de trimitere pentru camera hiperbară. Medicul acela şpsihiatru de la clinică nu era abilitat să facă o recomandare pentru un asemenea pacient. Trebuia un pneumolog să-i recomande aşa ceva„, a declarat avocata Carmen Obârşanu în emisiunea Exclusiv VIP de la Prima TV.

Referitor la averea pe care artistul mehedinţean a lăsat-o în urma lui, avocata spune că, indiferent de natura relaţiei pe care Petrică Mîţu Stoian o avea cu Doru Guşman, aceasta se va împărţi familiei.

„Domnul Guşman exagerează când spune că „Noi am fost familia lui”. Locul familii nu-l poate lua niciun prieten. Familia e sfântă, de aceea există şi dreptul natural pe care-l are persoana din familie de a moşteni chiar dacă există anumite testamente în favoarea terţelor persoane. Dar există acea rezervă succesorală indiferent cât de apropiată ar fi relaţia cu prietenii.

Domnul Guşman avea relaţia pe care o avea, dar succesiunea este a familiei. La Isverna, familia este moştenitoare, a fost proprietatea exclusivă a defunctului şi rămâne familiei. Casa părintească nu se înstrăinează„, a completat avocata.

Sursa: romaniatv.net

Comentarii

comentarii