Acasă Sport Balcaniada de Cross Duatlon și Campionatul TriKids au loc la 25 de...

Balcaniada de Cross Duatlon și Campionatul TriKids au loc la 25 de km de Timișoara!

DISTRIBUIȚI

Pentru prima dată în județ, sportivii de toate vârstele vor avea ocazia să participe la Balcaniada de Cross Duatlon și la Campionatul TriKids, organizată de Ride Competition.

Aceste competiții de amploare sunt dedicate atât adulților, cât și copiilor pasionați de mișcare, oferind o ocazie unică de a petrece o zi activă în aer liber, într-un cadru competițional prietenos și motivant. Cros, ciclism și multă distracție, într-o comunitate primitoare, în satul Cornești, comuna Orțișoara!

Competițiile vor reuni participanți din întreaga țară, Serbia, Bulgaria și întreaga zonă a Balcanilor, având drept scop promovarea sportului de masă, a unui stil de viață sănătos și a spiritului competițional fair-play. Indiferent de nivelul de pregătire, toți iubitorii de mișcare sunt încurajați să se înscrie și să trăiască emoția unui eveniment sportiv de excepție. De ce să participi?

O experiență unică în cadrul unui eveniment sportiv de anvergură, în mijlocul unei comunități locale unite de dorința de a oferi un eveniment de impact. O zi memorabilă, plină de energie și voie bună. Oportunitatea de a concura alături de sportivi și de a-ți face noi prieteni din întreaga regiune balcanică. O șansă pentru școlile din județ să își motiveze elevii să adopte un stil de viață activ.

Înscrierile sunt deschise: copiii și adulții sunt invitați să se alăture competiției și să se bucure de o zi plină de sport și natură. Profesorii și antrenorii sunt încurajați să își înscrie elevii, oferindu-le ocazia de a descoperi plăcerea mișcării într-un cadru organizat.

Comentarii

comentarii