Acasă Economic Banat Car Timişoara a lansat noul BMW Seria 3

Banat Car Timişoara a lansat noul BMW Seria 3

DISTRIBUIȚI

FOTO

Cea de a şasea generaţie a celui mai vândut model BMW, Seria 3, a fost lansată sâmbătă de Banat Car Timişoara, dealer autorizat BMW. Noul BMW Seria 3 este disponibil în trei linii de echipare şi patru motorizări. 

Prima generaţie BMW Seria 3 a fost lansată în 1975. A doua generaţie şi-a făcut debutul în 1982, a treia în 1990, a patra în 1998, iar în 2005 a venit rândul celei de-a cincea generaţii. În total, pe parcursul celor 36 de ani, s-au vândut aproape 13 milioane de maşini BMW Seria 3. Ultimele 3 generaţii, cele din 1998, 2005 şi cea din acest an au fost lansate în România prin reţeaua de dealeri Automobile Bavaria. Noul model poate fi comandat într-una din variantele de echipare Luxury Line, Modern Line sau Sport Line, fiecare cu propriile caracteristici şi elemente vizuale diferite atât la exterior, cât şi la interior. În momentul lansării, sunt disponibile versiunile pe benzină 328i de 2 litri şi 245 cai-putere şi 335i de 3 litri şi 306 cai-putere, iar versiunile diesel dispun ambele de o variantă de 2 litri, dar cu puteri diferite de 163, respectiv 184 cai-putere. Din primăvară, vor fi disponibile noi motorizări, iar la toamnă va fi lansată şi versiunea hibridă. Noua generaţie Seria 3 oferă mai mult spaţiu cu 1,5 centimetri pentru locurile din faţă şi cu 1,8 centimetri mai mult spaţiu pentru locurile din spate. Toate aceste caracteristici au un singur scop: maximizarea confortului pasagerilor. Volumul portbagajului a crescut cu 20 de litri şi a ajuns acum la un total de 480 de litri. Pentru viitorii proprietari de BMW Seria 3 acest lucru presupune mai multă funcţionalitate, dar şi adaptabilitate. În ceea ce priveşte tehnologiile pentru reducerea consumului de carburant, noul model beneficiază de funcţia Auto Start Stop, dispune de Break Energy Regeneration – sistem care permite recuperarea energiei la frânare – şi de un indicator care arată treapta optimă de viteză pentru un consum cât mai mic. Automobile Bavaria Group are reprezentanţe în nouă oraşe din ţară şi acoperă peste 70% din vânzările BMW din România. Automobile Bavaria a înregistrat anul trecut vânzări în creştere cu 18% şi a depăşit nivelul de 1.400 de autoturisme BMW comercializate la nivel naţional. Pentru acest an, compania estimează o creştere de 10% a vânzărilor. 

 
Timişorenii aşteaptă şi Seria 3M
 
“Banat Car Timişoara va aduce în luna iunie şi BMW Seria 3 cu pachetul M Sport. Avem deja multe solicitări din partea fanilor BMW din Timişoara. Până atunci, chiar din această săptămână, îi aşteptăm pe toţi cei interesaţi la drive test cu noua Serie 3. Avem disponibile 5 variante: 2 motorizări diesel şi 3 pe benzina. Preţul unui BMW Seria 3 porneşte de la 29.000 de euro”, spune Vlad Vela, director de vânzări la Banat Car. 
 
{vsig}galerie/bnw 3{/vsig}

Comentarii

comentarii