Acasă Actualitate Bănățenii s-au împărtășit cu trupul și sângele Domnului la hramul mănăstirii Timișeni

Bănățenii s-au împărtășit cu trupul și sângele Domnului la hramul mănăstirii Timișeni

DISTRIBUIȚI

Cu prilejul hramului mănăstirii Timișeni, duminică 29 august, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, împreună cu mai mulți preoți.

Profitând de momentul solemn, mulți credincioși și credincioase s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Domnului. Chiriarhul a rostit la final un bogat cuvânt de învățătură.

De praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul și-a sărbătorit hramul mănăstirea Timișeni. Slujbele au început în seara zilei de sâmbătă 28 august, odată cu oficierea vecerniei cu litie de către un sobor de preoți în frunte cu părintele arhim. Simeon Stana, exarhul mănăstirilor. Din sobor a făcut parte și părintele protopop Zaharia Pereș, de la protopopiatul Timișoara 1. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Marius Florescu, de la Facultatea de Teologie din Timișoara.

Pe tot parcursul nopții s-au oficiat mai multe slujbe, care au culminat cu Sfânta Liturghie de dimineață devreme. Hramul mănăstirii Timișeni a fost un frumos popas duhovnicesc pentru obștea condusă de maica stareță Casiana Șimon, pentru slujitorii mănăstirii și pentru închinătorii prezenți.

 

Comentarii

comentarii