Acasă Actualitate Banatul, în Duminica Tomii (Paştele Mic)

Banatul, în Duminica Tomii (Paştele Mic)

DISTRIBUIȚI

Săptămâna Luminată de după Învierea Domnului se încheie cu Duminica Tomii (Paştele Mic, Duminica Blajinilor).

Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în această zi pe Sf. Apostol Toma, când Mântuitorul li S-a arătat ucenicilor prin uşile încuiate, pentru a două oară după Înviere.

Pentru că Toma nu a fost prezent la prima înfăţişare a Lui Hristos de după Înviere, acesta nu credea minunea, spunând că va crede acest lucru doar după ce-i va vedea semnul piroanelor Răstignirii în mâini şi va pune personal mâna pe semnul suliţei cu care a fost împuns în coastă Mântuitorul.

În această duminică, Iisus l-a îndemnat pe Toma să-I atingă semnele Răstignirii Sale, după care Toma Îl mărturiseşte fără nicio îndoială pe Iisus Hristos, ca Domn şi Dumnezeu.

În această zi sunt cinstiți și morții, iar în Banat femeile pun diferite pachete cu pomeni pe ape curgătoare, copiii împletesc coșuri din nuiele, în care sunt așezate ouăle roșii, vopsite în ajunul acestei sărbători.

Tot în Duminica Tomii, în timpul slujbei, preotul sfințește colacii și ouăle aduse de credincioși la biserică, după care se caută o apă curgătoare, pentru a fi purtate de aceasta către sufletele morților.

Pentru că duminică este prima zi după Înviere când are loc pomenirea morților, sărbătoarea se mai numește Paștele Morților sau al Blajinilor.

Comentarii

comentarii