Trecătorul ce-şi plimbă paşii prin Piaţa Unirii din Timişoara nu poate părăsi superbul spaţiu baroc fără a remarca impunătorul monument dedicat vieţii, deşi se numeşte “statuia ciumei”. Este un alt fel de a interpreta lucrurile.
“În luna mai 1738, molima a început să se extindă în Palanca Mică şi în Palanca Mare. De asemenea, fuseseră deja lovite de ciumă mai multe localităţi din districtele Timişoara şi Lipova, anume Sânandrei, Călacea, Bencecul German şi Cerneteaz în cel dintâi, Lipova, Neudorf, Jescheniza şi Vizma în celălalt. Rapoartele din acea vreme cu privire la bolnavii din localităţile bănăţene fac o deosebire între cei având „furuncule antracoide“ şi cei prezentând „abcese (umflături)“. Luate împreună, ambele categorii de bolnavi au numărat la 29 aprilie 1738 în jur de 60 de persoane. O a treia categorie, cea a „bolnavilor maligni“, număra 28 de persoane. La 2 mai 1738 erau înregistrate 62 de persoane cu „furuncule şi abcese“ şi 19 persoane cu afecţiuni maligne. Numărul celor morţi în acele zile s-a ridicat la un total de 28, iar al celor însănătoşiţi la 12. Cel mai mare număr de bolnavi a fost înregistrat la Lipova.
Pentru a îngrădi răspândirea molimei de la o localitate la alta, Administraţia Ţării a emis — la intervenţia Comisiei Sanitare — un ordin circular către toate districtele din Banat, iar mai apoi şi către toate oficiile miniere bănăţene de la Oraviţa, Dognecea, Moldova Nouă şi Bocşa. Nimănuia nu îi era îngăduit să intre într-o localitate dacă nu putea dovedi printr-un certificat că venea dintr-un loc „sănătos“. În pofida opreliştilor puse în aplicare peste tot şi impuse cu ajutorul armatei, progresul ciumei n-a putut fi împiedicat. Mai mult, semnele ei au început să se manifeste şi dincolo de Mureş, în zona Şiriei. În schimb, în Transilvania molima începuse să cam dea înapoi.
Primejdia crescândă la Timişoara şi în jurul oraşului a impus în mod necesar sporirea numărului de medici.
Zaching, medicul însărcinat cu problemele epidemiei, şi chirurgul Hormayr au primit ordin să vină cât mai repede la Timişoara din Generalatul de Graniţă de la Karlstadt (azi Karlovac, în Croaţia) În acelaşi timp, Johann Georg Mayer, angajat ca medic pentru epidemie, şi chirurgul Göber au primit ordin să plece de la Viena spre Timişoara. Toţi aceştia au fost urmaţi apoi de medicii Steinberger şi Katharini, precum şi de 5 chirurgi, anume Johann Joseph Stadler, Joseph Weinzierl, Leopold Geskek, Joseph Leschier şi Johann Georg Tischler, veniţi în scurtă vreme la Timişoara”, potrivit Neuromed.
Coloana Ciumei sau Monumentul Sfintei Treimi aminteşte de încetarea epidemiei de ciumă care devastase întreg Banatul, între 1731-1738. Piatra de fundaţie a acestui monument a fost pusă în 1740 de consilierul administraţiei locale de pe atunci, Johann Anton Deschan von Hansen, iniţiatorul realizării monumentului, în urma unei promisiuni solemne. Instalarea propriu-zisă s-a făcut între 1755-1758. Monumentul este compus dintr-o coloană înaltă triunghiulară împodobită simbolic, pe care tronează Sfânta Treime, Tatăl şi Fiul care ţin coroana cerească deasupra capului Sfintei Fecioare Maria care îngenunchează la picioarele lor. La baza coloanei se află statuia Sfântului Ioan de Nepomuk, iar sub el, Sfânta Rozalia. Pe cele trei laturi se mai pot vedea sculpturi în relief, reprezentând cele trei calamităţi – războiul, foametea şi ciuma, cauzate la acea vreme de turci.
Monumentul este confecţionat din gresie şi a fost creat la Viena, în stil baroc, adus la Timişoara pe calea apei, pe Dunăre, Tisa şi apoi pe canalul Bega.
