Acasă Economic Banatul – un nou pol de dezvoltare industrială în sud-estul Europei

Banatul – un nou pol de dezvoltare industrială în sud-estul Europei

DISTRIBUIȚI

Datorită proiectului realizat prin programul regional de dezvoltare socio-economică II al Uniunii Europene, Vârşeţ, Zrenjanin şi Kovin le pot oferi investitorilor multe beneficii. „Mai multă valoare prin crearea de legături – parcul tehnologic Vârşeţ şi zonele industriale Zrenjanin şi Kovin” este un proiect European realizat în cadrul programului de dezvoltare socio-economică II (RSEDP II).

 Scopul proiectului este promovarea parcului tehnologic din Vârşeţ şi a zonelor industriale din Zrenjanin şi Kovin. Primele rezultate sunt deja vizibile şi se doreşte atragerea a sute de investitori din împrejurimi şi din Uniunea Europeană până în anul 2014, permiţându-le acestora să creeze, prin intermediul investiţiilor lor, două până la trei mii de locuri de muncă noi. Pe lângă localizarea lor excelentă (în vecinătatea UE, a coridorului 10 şi a Belgradului), municipiile Vârşeţ, Zrenjanin şi Kovin le oferă investitorilor vaste beneficii. Terenul achiziţionat devine proprietate permanentă; acesta dispune de toată infrastructura necesară, în timp ce impozitele şi taxele sunt cele mai mici din regiune, iar pe teritoriul municipiului Zrenjanin taxele au fost eliminate complet. Mai mult decât atât, reprezentanţii acestor trei municipalităţi subliniază că principalul avantaj al acestor zone este faptul că investitorilor le este oferit tot sprijinul necesar din partea autorităţilor publice; prin urmare, realizarea investiţiei se efectuează cât mai repede posibil.

 
Care sunt beneficiile de a investi în Serbia?
 
În plus faţă de poziţionarea strategică foarte favorabilă, cea mai mică rată de impozitare a venitului personal (12%) şi valoarea scăzută a impozitului pe profit (10%), Serbia deține şi cea mai scăzută valoare a  TVA-ului în regiune (18%) pentru o majoritate covârşitoare de produse şi (8%) pentru produse alimentare, ziare şi servicii. Orice investiţie de peste 7,5 de milioane de euro şi 100 de angajaţi este scutită de impozite timp de 10 ani. Mai mult decât atât, Serbia are acces direct şi facil la pieţele externe prin diverse acorduri privind comerţul liber cu Rusia şi ţări din Europa de Sud-Est (CEFTA), precum şi prin diferite stimulente de piaţă cu ţările din UE şi SUA.
 
Zona industrială Zrenjanin
 
Oraşul Zrenjanin este situat în centrul Banatului şi reprezintă centrul său politic, economic şi cultural. Localitatea are aproximativ 140.000 de locuitori de 20 de naţionalităţi diferite. Oraşul este situat la 50 km distanţă de Novi Sad, capitala regiunii Voivodina, la 75 km de Belgrad, capitala Serbiei, şi la 50 km de graniţa cu Uniunea Europeană (România). Zrenjanin a fost declarat “oraş al viitorului” în anul 2005, iar în 2008, Banca Mondială l-a situat pe primul loc în Serbia în ceea ce priveşte organizarea mediului său de afaceri. În ultimii patru ani, peste 20 de acorduri privind  investiţiile “Greenfield” au fost încheiate de către companiile străine şi interne, care se estimează la o valoare totală de aproximativ 400 de milioane de euro. Zona industrială de Sud-Est Ečka este situată la ieşirea din oraş, în apropiere de șoseaua principală Zrenjanin-Belgrad şi a centurii ocolitoare. Zona cuprinde un teren de construcţie de 72 ha şi face parte din zona liberă – duty-free: aici nu se plăteşte impozit pe profit sau pe resurse şi nici TVA. Terenul este complet echipat în ceea ce priveşte infrastructura – există reţea de gaz şi alimentare cu apă, canalizare, telecomunicaţii, iluminat public şi drumuri de acces. Construirea de unități de producţie cu un grad de ocupare de până la 50% este prevăzută în toate loturile de construcţie. Preţurile terenurilor încep la 8,75 de euro pe metru pătrat în zona dedicată construirii unor unități de depozitare şi de producţie, în timp ce preţul din sectorul comercial atinge 14 euro pe metru pătrat.
 
Zona industrială Kovin
 
Zonă industrială Kovin cuprinde trei părţi. Fabrica Utva este situată în primul segment, în timp ce zona a doua este destinată industriei alimentare, iar cea de-a treia unităţilor de producţie, întinzându-se pe 45 ha de teren neconstruit. În ceea ce priveşte infrastructura, aceasta ar trebui să fie finalizată în anul 2012, deoarece toate proiectele au fost deja duse la bun sfârşit. Municipiul Kovin este situat în sudul Banatului şi se întinde pe mai mult de 725 km pătrați. Are aproximativ 37.000 de locuitori care trăiesc într-un spaţiu multietnic. Kovinul se întinde pe aproximativ 3,37 la sută din teritoriul total al Voivodinei și deține 50 km din cursul Dunării. Aproximativ două treimi din Pescara Deliblatska (terenul nisipos Deliblata) aparţin municipiului Kovin. În plus, există centre de afaceri dezvoltate în imediata apropiere a Kovinului: Belgradul la 50 km, Pancevo la 34 km şi Smederevo la 13 km distanţă. Legăturile de transport cu centrele economice menţionate mai sus sunt foarte bune. Există şi o pistă de aeroport, ceea ce reprezintă un avantaj de infrastructură semnificativ.
 
Parcul tehnologic Vârşeţ
 
Piatra de temelie a primei fabrici din această zonă a fost depusă de “Lam East” la 8 noiembrie în parcul tehnologic Vârşeţ. Parcul tehnologic se întinde pe o suprafaţă de 6 ha şi este împărţit în 4 loturi. Terenul este complet echipat în ceea ce priveşte infrastructura. Până în prezent, patru investitori au achiziţionat loturi aici: “Fresenius Medical Care” din Germania, “Lamp San Prospero” din Italia, precum șI companiile naţionale “Roster” şi “Esco Delight”. Au fost stabilite contacte cu peste 50 de investitori din Serbia, Germania, Italia, România, Austria, Croaţia, Bosnia şi Herţegovina, Rusia, Slovacia, Slovenia, Olanda şi Franţa. Finanţarea provenită de la Uniunea Europeană are o valoare de 2.679.509,93 de euro și este alocată pentru construirea sistemului de alimentare cu apă, a reţelei de canalizare, sistemului de drenaj, reţelei de drumuri în parcul tehnologic, a drumului de acces, precum şi dispunerii în spaţiu a instalaţiilor. Vârşeţul este situat în partea de sud-est a Voivodinei şi este al patrulea cel mai mare municipiu din regiune. Acesta se întinde pe o suprafaţă de 800 km pătrați şi cuprinde 23 de localităţi. Oraşul se află la 85 km distanţă de Belgrad şi la numai 14 kilometri de la frontiera cu România şi implicit cu Uniunea Europeană. Vârşeţul se situează pe locul 18 din 167 municipii din Serbia şi pe locul cinci în Voivodina în ceea ce priveşte venitul net mediu.

Comentarii

comentarii