Acasă Sport Bani pentru Poli

Bani pentru Poli

DISTRIBUIȚI

CJ Timiş nu a dat drumul la suma de premiere pentur Poli la sfârşitul anului trecut pentru că “nu se poate face această premiere decât dacă datoriile sunt achitate”
“Doar 400.000 de euro ne-au dat tot anul trecut”, spune Marian Iancu
În şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Timiş desfăşurată marţi, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, a avut o intervenţie la capitolul diverse în care a explicat relaţia existentă între Consiliul Judeţean Timiş şi societatea ce are echipa de fotbal Poli Timişoara. De asemenea, Ostaficiuc a mai precizat că a vorbit la telefon cu Marian Iancu zilele trecute, iar acesta i-a solicitat să ajute clubul cu 850.000 de euro pentru licenţiere, bani care să vină din partea CJ Timiş. Ostaficiuc spune că totalul datoriilor FC Timişoara faţă de consiliul judeţean este de peste un milion de lei. Fapt pentru care consiliul judeţean nici nu a dat drumul la suma de premiere, pentru că există o clauză în contract care spune că „premierea se face dacă clubul nu are datorii către CJ Timiş. Datoriile încă mai sunt şi depăşesc un milion de lei”. “Sunt datoriile către Consiliul Judeţean Timiş şi Direcţia de Prestări Servicii. La nivelul lui decembrie 2009 nu am dat drumul la acea sumă de 1.500.000 de lei pentru că există o clauză în contract în care spune că nu se poate face această premiere decât dacă datoriile sunt achitate. Ei nu puteau achita aceste datorii pentru că aveau datorii la finanţe. Am avut mai multe discuţii cu domnul preşedinte Marian Iancu. A venit cu o rugăminte către CJ Timiş, necesitatea de licenţiere în acest moment a clubului este undeva la 850.000 de lei, dânsul spunând că în acest moment resursele financiare pe care le poate pune la dispoziţie nu mai pot să acopere şi această sumă. Această necesitate de licenţiere se întâmplă mâine (n.r. – miercuri, 31 martie)”, a spus Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

“Am fost solicitat cu dorinţa de a fi ajutaţi cu aceşti 850.000 de lei”
“Cert este un lucru – dacă mâine (n.r. – miercuri, 31 martie) clubul nu achită 850.000 de lei, aşa mi s-a transmis, nu am de unde să verific, există riscul să nu îşi ia licenţa. Aici suntem. Eram dator să fac public acest lucru consiliului, eu nu am cum să iau o decizie singur. Tehnic nu ştiu cum am putea să facem această intervenţie, nu ştiu. Vă transmit doar exact ceea ce mi s-a spus. Am fost solicitat cu dorinţa de a fi ajutaţi cu aceşti 850.000 de lei. Noi avem aprobat 1.500.000, dar nu putem să dăm drumul dacă nu se achită aceste datorii. Există posibilitatea suplimentării dacă putem”, a transmis Ostaficiuc consilierilor judeţeni. Consilierul judeţean Viorel Sasca a fost tranşant: “Cum vii tu, cu trei zile înainte, să ceri o asemenea sumă? Se discută şi telefonic… Cred că ar trebui să încheiem discuţiile aici, nu avem bază de discuţie”.

“Anul trecut am cheltuit 700.000 de euro pe lună, cu tot cu taxe şi impozite”
Marian Iancu a declarat că nu are nevoie de nimic, decât de banii pe care consiliul judeţean îi datorează clubului încă de anul trecut. “Cu tot respectul care-l port, dacă vor să ni-i dea bine, dacă nu vor, iarăşi bine. Cum consideră dânşii. Nu este în pericol licenţierea echipei, pentru că o să investim noi”, a declarat Marian Iancu. “Anul trecut ne-au dat 400.000 de euro şi mai aveau să ne dea 600.000. Tot anul trecut, consiliul judeţean ne-a dat 400.000 de euro. Iar ei acum susţin că s-au aprobat, dintr-un milion, doar vreo 750.000 şi am mai avea să luăm doar 15 miliarde vechi şi ne-au spus că avem să le dăm 5 miliarde lei vechi datorii şi 6 miliarde penalităţi. Nu am fost de acord în condiţiile în care nu ne-au dat banii de anul trecut, penalităţile sunt mai mari decât baza. Doar 400.000 de euro ne-au dat tot anul trecut, în condiţiile în care am ieşit vicecampioni, am făcut performanţă. Sunt date clare. Să ştie lumea care-i adevărul. Anul trecut am cheltuit 700.000 de euro pe lună, cu tot cu taxe şi impozite”, a declarat Marian Iancu.

Comentarii

comentarii