Acasă Eveniment Bărbat care şi-a ucis ginerele agresiv în faţa poliţiştilor, condamnat la șase...

Bărbat care şi-a ucis ginerele agresiv în faţa poliţiştilor, condamnat la șase ani de închisoare

DISTRIBUIȚI

Tribunalul Timiş a emis o primă sentinţă în dosarul în care Paul Wiliam, un bărbat din comuna Biled, judeţul Timiş, trimis în judecată pentru omor. Bărbatul este acuzat că, sub ochii a doi poliţişti, l-a înjunghiat pe concubinul fiicei sale. „Decât să îmi omoare fata, mai bine l-am omorât eu pe el”, a declarat bărbatul, după comiterea faptei.

Şase ani de închisoare. Aceasta este pedeapsa primită în primă instanţă de Paul Wiliam, un bărbat din Biled acuzat că în luna august a anului 2018 l-a omorât, înjunghiindu-l cu un briceag, pe concubinul fiicei sale. Totul a început în seara zilei de 13 august 2018. Paul Wiliam era în Biled, la priveghiul tatălui său, când fiica lui, care locuia împreună cu concubinul său în Jimbolia, l-a sunat şi i-a cerut să vină să o ia acasă pentru că iubitul ei a ars-o cu ţigara pe faţă.

Paul Wiliam s-a urcat în maşină şi a plecat spre Jimbolia, luând-o acasă pe fiica lui. Când a ajuns cu fiica sa în faţa casei din Biled, Wiliam a constatat că ginerele său l-a ajuns din urmă, cerând să o lase pe fiica sa să se întoarcă la el. Bărbatul i-a lăsat pe cei doi să îşi negocieze împăcarea şi s-a dus la priveghiul tatălui său. Întors după două ore, bărbatul a constatat că cei doi concubini nu au ajuns la o înţelegere.

În aceste condiţii tânărul de 29 de ani care voia să o ia acasă pe iubita lui, cu care avea un copil de un an, a plecat în Jimbolia, dar a revenit a doua zi la Biled pentru a-şi recupera concubina, care i-a spus bărbatului că nu vrea să se mai întoarcă la el. Între tânăr şi tatăl fetei a avut loc o altercaţie cu ocazia căreia cei doi şi-au înţepat reciproc cauciucurile de la maşini. Paul Wiliam a chemat Poliţia, iar la faţa locului a ajuns un echipaj. Fata le-a spus poliţiştilor că nu mai vrea să se întoarcă la concubinul ei, tânărul a plecat şi scandalul a fost aplanat.

După mai multe încercări de împăcare, fata a cedat rugăminţilor iubitului. În timp ce poliţiştii se îndreptau spre maşina de Poliţie pentru a-l legitima pe tânărul de 29 de ani, care mergea pe trotuar, alături de concubina sa, Paul Wiliam, înfuriat la gândul că fiica lui se întoarce la concubinul său, a luat un briceag şi, sub ochii poliţiştilor l-a înjunghiat în abdomen pe iubitul fiicei sale, potrivit Adevarul.

Comentarii

comentarii