Acasă Eveniment Bărbat ridicat de polițiști de la terasa unui bar, după ce a...

Bărbat ridicat de polițiști de la terasa unui bar, după ce a refuzat carantina

DISTRIBUIȚI

Un hunedorean de 39 de ani a fost ridicat de către polițiști de la terasa unui bar, după ce a refuzat carantina. Anterior, același bărbat a fost amendat cu 500 de lei tot pentru că nu stătea în carantină.

În baza deciziei Direcției de Sănătate Publică a judeţului Hunedoara, de confirmare a carantinării instituționalizate a unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din Petroşani (contact direct al unei persoane diagnosticate pozitiv Covid-19), poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Petroşani, însoţiţi de echipaj al Ambulanţei, au mers joi la locuința bărbatului pentru a-l duce spre locul de carantinare.

Bărbatul nu a fost găsit acasă, ci la terasa unui bar din Petroşani, de unde a declarat că refuză să intre în carantină instituționalizată deoarece a făcut două teste, iar rezultatul acestora este negativ.

Poliţiştii au întocmit pe numele acestuia dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, relatează Mediafax.

În urmă cu două zile, bărbatul de 39 de ani (care ar fi trebuit să se afle în carantină la domiciliu), a fost găsit de poliţişti în Petroşani şi a fost amendat cu 500 de lei pentru părăsirea carantinării.

Comentarii

comentarii