Acasă Actualitate Barometrul calității vieții în Municipiul Timișoara

Barometrul calității vieții în Municipiul Timișoara

DISTRIBUIȚI

Marți, 11 iulie, de la ora 11, la Universitatea de Vest din Timișoara (amfiteatrul A01), va avea loc conferința de prezentare a noului val de date din cadrul studiului multianual „Barometrul calității vieții în Municipiul Timișoara”.

Datele ce vor fi prezentate reflectă o nouă etapă de măsurare și diagnoză sociologică, desfășurată în comunitatea timișoreană în perioada noiembrie 2022 – martie 2023.

La conferință vor participa rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz și coordonatorii studiului, universitarii Marius Matichescu și Alexandru Drăgan.

Scopul cercetări este de a susține administrația publică locală și toți ceilalți actori responsabili pe diversele domenii de interes local în înțelegerea nivelului și dinamicii diferitelor aspecte ale calității vieții timișorenilor.

Rezultatele obținute oferă ghidaje pentru politicile publice viitoare și contribuie la optimizarea impactului proiectelor de investiții publice ale orașului.

Cercetători în sociologie, geografie socială și științe ale comunicării de la Universitatea de Vest din Timișoara au dezvoltat, în colaborare cu Primăria Municipiului Timișoara, un instrument de măsurare a percepției oamenilor față de calitatea vieții lor în comunitate, conform normelor metodologice în domeniu, pe un eșantion reprezentativ. Chestionarul este structurat pe analiza celor cinci dimensiuni utilizate în cadrul Eurobarometrului Quality of Life in European Cities: satisfacţia cu privire la condiţiile de viaţă din oraş, opinia oamenilor despre oraşul lor, satisfacţia cu privire la problemele de mediu, satisfacţia cu privire la viaţa personală şi identificarea celor mai importante trei probleme ale oraşului.

 

 

Comentarii

comentarii