Acasă Editorial Băsescu, alias Petrov, mare ”vedetă TV”

Băsescu, alias Petrov, mare ”vedetă TV”

DISTRIBUIȚI

Nu știu dacă într-o altă țară, după atâta minciună și hoție, după ce s-a dovedit prin sentință definitivă a ÎCCJ că cineva a fost securist cu probe indubitabile, acel cineva ar mai fi avut loc în viața publică? Traian Băsescu, acest ins cu caracter malefic, fost președinte al României, mare promotor al alcoolului tare, cu ironii bolnăvicioase la adresa femeilor, dar cu ”mare dar” către alte femei, dintre care una, acea Elenă, este și acum la închisoare, pe care istoria contemporană l-a ostracizat deja acolo unde îi era locul, are un dar pervers de a fi ”vedetă”. Ce vedetă? Un penibil care intră în direct pe aproape toate posturile TV din România, cu vocea lui guturală, rezultată din distrugerea corzilor vocale de prea mult tutun, un ins căruia statul român i-a interzis toate drepturile ca ex-președinte, după probarea apartenenței la cea mai cumplită mașinărie a dictaturii comuniste, securitatea, are un tupeu nesfârșit. Această inconștiență legată de lipsa inhibiției s-ar putea să fie, spun psihiatrii, semnul alterării generată de alcool a gândirii.

Nu pot pricepe, chiar deloc, cum mai are așa un securist grohăitor, admiratori? Cum mai poate cineva să-l citeze? Pe el, acest ins care a distrus flota României!

După ce s-a poziționat ca agent electoral, a dat sfaturi în direct pe unde a putut, și ar trebui să mă minunez de producătorii de televiziuni care-l mai sună (dar, vai, am uitat că nu trebuie să mă mai mir de nimic!) acum face pe marele consilier economic al României.

Cum am putea uita că a tăiat din pensiile și salariile bugetarilor, în vreme ce ne sfătuia să ”strângem cureaua”, cum zicea și ”amărâta” de Leanca Udrea, cum am putea uita că a spus în 2007 că România nu va intra în criză, dar a luat repede de la FMI un credit uriaș, iar la plecarea lui din funcție, în 2014, România avea deja o datorie de peste 96 miliarde de euro. Acum dă sfaturi politicienilor despre relațiile cu băncile și despre cum ar trebui gestionate nevoile financiare. Cum nu are pic de rușine față de români? Cât de nerușinat poate fi un fost securist (asta, pentru că sunt unii care mai regretă că au aparținut aparatului represiv) să viseze a fi ”eroul” următorului bilanț? Datoria externă a României a crescut de la 15 miliarde euro, în 2001, la 101 miliarde de euro, în martie 2013. Despre restul, despre creșterea ce a urmat, sunt alții care trebuie să răspundă, nu este subiectul acestui text. Scriu asta, ca să ușurez munca ”postacilor” care o să sară arși – arși, că am îndrăznit să mă ating de idolul ”băsiștilor”.

Băsescu Traian ar trebui să fie mulțumit că nu este la închisoare, pentru răul făcut acestei țări! Traian Petrov Băsescu ar trebui să stea umil, dar nu poate, pentru că umilința nu este pentru ”cel rău și viclean”, pentru cel din urmă doar orgoliul vorbește.

Cine îl mai crede pe Băsescu? Cei care habar nu au cum a fost cu el ca președinte. Cine îl mai crede? Cei care i-au fost în cercul malefic al spolierii României.

România, sărăcită și umilită.

Da, știu, au trecut de la ieșirea lui oficială ca președinte, peste 10 ani, Apoi, a fost parlamentar european, din păcate…

Între timp, au mai furat și alții…

Marile tunuri, cum se spune în limbajul politicienilor guralivi, s-au dat atunci, cu oamenii lui. Toți au castele, palate, conturi pline, case în Monaco, Italia, Grecia. Gustul acestui lux furat s-a format între 2004 – 2014. Nu credeți? Citiți marile anchete ale presei din vremea aceea.

Comentarii

comentarii