Acasă Editorial Băsescu, alias Petrov, vedetă tv penibilă

Băsescu, alias Petrov, vedetă tv penibilă

DISTRIBUIȚI

Unele lucruri iasă din logica lucrurilor. Traian Băsescu, fostul președinte al României, dovedit a fi fost mare securist, condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma dovezilor aduse Consiliul Național de Studiere al Arhivelor Securității ( CNSAS) pentru poliție politică, sub numele de Petrov, a devenit ”vedetă”. El este primul fost președinte al României care și-a pierdut drepturile oferite de statul român, acelea de a avea dreptul la o casă, o mașină și protecție, până la sfârșitul vieții.

Oameni care au susținut dezvăluirile despre scârboasa Securitate, oameni care au scris și făcut declarații ferme împotriva fostului sistem, sunt extaziați de acest distrugător de destine, dar și de țară, știute fiind numeroasele sale combinații, inclusiv cu rușii de la Alro Slatina, deținută de Vimetco, companie a miliardarului rus Vitali Machitski, punând-o în linia întâi pe Elena Udrea, cea care-i făcea toate jocurile. Cum am putea uita miile de articole, scrise în cei 10 ani de băsism? Cum am putea uita dezvăluirile pe care, la vremea aceea, le făceau jurnaliștii de la Antena 3, și vai, cum le urmăream cu sufletul la gură!

Băsescu, cel dovedit a fi fost parte din sistemul cel mai odios al fostei Europa de Est, să fie acum ”vedeta” televiziunilor care l-au criticat, blamat, blestemat? Cum ar putea fi el model de comunicator, dar și de analist politic, când urmele lăsate de el pe obrazul României abia dacă mai pot fi spălate? Câtă corupție a susținut! Câți din ”ai lui” au ajuns în închisori sau cel puțin cercetați de DNA-ul ”vrăjmaș”.

Băsescu Traian, cu limbajul său grohăitor, cu paharul de whisky la vedere, este marele purtător de cuvânt al unui anumit candidat! Cât de penibil este totul!

Va mai vorbi câteva zile, apoi, Dumnezeu cu mila, cum spun duhovnicii!

Comentarii

comentarii