Acasă Eveniment Băsescu intrevine în cazul bodyguard-ului care vrea să intre în greva foamei...

Băsescu intrevine în cazul bodyguard-ului care vrea să intre în greva foamei la Timişoara

534
DISTRIBUIȚI

dascalu

Cazul revoltător de la Timişoara, unde un bodyguard a fost la un pas de moarte după ce a fost înjunghiat de un client, iar poliţia şi procurorii tratează incidentul cu indiferenţă, a intrat în vizorul Administraţiei Prezidenţiale.

Cornel Dascălu vrea să intre în greva foamei, după ce timp de 8 luni poliţiştii de la Secţia 3 şi-au bătut joc de el, tergiversând la infinit un dosar extrem de grav. Când, într-un final, dosarul a ajuns la procuror, acesta a stabilit o încadrare de cascadorii râsului. Deşi Cornel Dascălu a fost la un pas de moarte după ce a fost înjunghiat în gât, procurorul a decis că agresorul poate fi judecat în libertate, încadrându-l la loviri şi alte violenţe. Exact aceeaşi încadrare a primit-o tânărul care l-a scuipat pe preşedintele României, Traian Băsescu…

Parchetul şi ITM, sesizate de oamenii lui Băsescu

De aproape zece luni, Cornel Dascălu a făcut zeci de plângeri şi memorii către toate autorităţile, pentru aş striga nedreptatea. Cei mai receptivi au fost cei de la Administraţia Prezidenţială. Oamenii lui Băsescu au cerut în scris atât Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara, cât şi celor de la ITM Timiş să comunice în cel mai scurt timp care este soluţia în ciudatul dosar.

„În vederea analizării problemelor semnalate, petiţia dumneavoastră a fost trimisă la Inspectoratul Teritorial de Muncă al Judeţului Timiş, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara. Urmează ca, în termenul legal, instituţia sesizată să comunice Administraţiei Prezidenţiale şi dumneavoastră soluţia adoptată”, este răspunsul oficial dat de consilierul de stat Gabriel-Cristian Piscoiu, la solicitarea bodyguardului de la Timişoara.

Filmul unei făcături…

14 septembrie 2013 a fost cea mai neagră zi din viaţa lui Cornel Dascălu. Angajat ca bodyguard la firma Senobe Lions Protect, Dascălu a început o zi normală de lucru la Sport Caffe din Calea Şagului. Ceasul rău a venit în momentul în care a încercat să scoată din bar un client recalcitrant. Bărbatul s-a făcut că pleacă, dar chiar la ieşire s-a întors şi l-a lovit cu putere în gât pe bodyguard cu paharul de bere. Paharul s-a spart şi, într-o baie de sânge, Cornel Dascălu a fost transportat la spital. Agresorul a fost prins la câteva ore după incident.

Oamenii legii au decis că acesta, deşi e o veche cunoştinţă a poliţiştilor, nu reprezintă niciun risc. Nu a fost reţinut nici măcar pentru 24 de ore. Cornel Dascălu a obţinut trei certificate medico-legale: 25 de zile, 16 zile şi 8 zile de îngrijiri medicale. Spitalul Militar din Timişoara a eliberat un certificat medical din care rezultă că Dascălu are 20% incapacitate de muncă şi pareză pe partea stângă. Agresorul a făcut în trecut de două ori închisoare, dar fapta evidentă a rămas ascunsă timp de 8 luni în birourile de la Secţia 3 Poliţie.

Comentarii

comentarii