Acasă Eveniment Bătrână dispărută după ce a plecat cu animalele la păscut

Bătrână dispărută după ce a plecat cu animalele la păscut

DISTRIBUIȚI

femeie disparuta

UPDATE: Femeia de 93 de ani a fost descoperită la intrarea într-o pădure de lângă Remtea. 

Jandarmii, polițiștii, pompierii și mai mulți voluntari caută de câteva ore o femeie dispărută în zona localităților Remetea și Bucovăț.

Bătrâna are 93 de ani și a plecat luni după-masă cu animalele la păscut și la cules de ciuperci pe izlazul dintre localitățile Remetea și Bucovăț. Ea a fost văzută ultima oară luni. La ora 13. Femeia, Nicolița Ciortan, are 93 de ani, 1,50-1,60 metri înălțime, 50 de kg, constituție astenică, păr alb și ochi căprui. La data dispariției, femeia purta o geacă de culoare neagră, fustă de culoare albastră, cizme negre din cauciuc. De la ora sesizării, efective de poliție, pompieri, jandarmi și voluntari efectuează verificări pentru depistarea femeii, în prezent, în zonă fiind angrenate peste 40 de forțe. Oricine poate oferi informații cu privire la persoana dispărută este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Femeia de 93 de ani a fost descoperită la intrarea într-o pădure de lângă Remtea.
Le-a povestit salvatorilor că luni seară s-a udat la picioare și i-au amorțit. Așa că s-a așezat pe o grămadă cu lemne să își revină. A mai spus că a văzut luminile în depărtare și și-a dat seama că cineva o caută însă nu se putea mișca. Cel mai probabil a ațipit ulterior până dimineață. În momentul în care a fost găsită femeia se simțea bine.

 

Comentarii

comentarii